Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Sydney: Begu, adversar dificil în turul inauguralMircea Rosca / SportPictures.eu
08 Ian 2017

WTA Sydney: Begu, adversar dificil în turul inaugural

Irina Begu părăsește pentru a doua oară consecutiv la acest început de an în primul tur turneul la care participă.

După eliminarea de la Brisbane, compatrioata noastră clasată pe locul 29 WTA a avut parte de o tragere la sorți mai puțin norocoasă la Apia International Sydney, turneu WTA Premier cu premii totale în valoare de 710.900 USD. Ea a trebuit să o înfrunte în turul inaugural pe favorita numărul 5 a tabloului de simplu, rusoaica clasată pe locul 9 al ierarhiei WTA Svetlana Kuznețova. Câștigătoarea de la Roland Garros din 2009 și de la US Open din 2004 și-a impus jocul și după 75 de minute a câștigat cu scorul de 6-1, 6-4 un meci în care bucureșteanca a început să conteze de-abia de la scorul de 0-4 în setul secund.

Irina părăsește Sydney cu un punct de clasament și un cec în valoare de 5.970 USD.

Alte știri din Tenis de câmp