Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Stuttgart: Olaru și Halep părăsesc competiția de dubluSilvia Ilie / Mediafax Foto
27 Apr 2017

WTA Stuttgart: Olaru și Halep părăsesc competiția de dublu

Raluca Olaru și Olga Savchuk au ieșit prematur din competiția probei de dublu a Porsche Tennis Grand Prix, turneu de categoria WTA Premier cu premii financiare de 710.900 USD. Perechea româno-ucraineană nu a mai avut în ultima perioadă același randament pe care îl dovedeau la începutul acestui an și a părăsit competiția după un supertiebreak dramatic contra ucrainencelor Lyudmyla Kichenok și Lesia Tsurenko. După un prim set câștigat la pas, Raluca și Olga au revenit de la 1-5 și au fost la două puncte de a egala situația la ghemuri în actul secund, dar adversarele au reușit să concretizeze avantajul serviciului și partida a intrat în decisiv. Aici, câștigătoarele de anul acesta de la Hobart au condus cu 7-1, însă au fost nevoite să salveze minge de meci la 8-9, apoi au servit la 10-9 și au pierdut cu 10-12. După 100 de minute de joc, Kichenok/Tsurenko au câștigat cu 2-6, 6-4, 12-10 și avansează în sferturile de finală ale turneului.

Astăzi Simona Halep și poloneza Alicja Rosolska au jucat partida lor din sferturile de finală ale probei de dublu contra perechii formate din cehoaica Andrea Hlavackova și australianca Samantha Stosur, care s-au impus cu 6-4, 6-4 într-o oră și 5 minute. Simona rămâne, astfel, angrenată doar în proba de simplu unde va juca mîine cu letona Anastasija Sevastova, locul 26 WTA, cea care a provocat o surpriză și a învins-o în această după-amiază pe Johanna Konta, britanica de pe locul 7 WTA, cu 6-3, 7-5.

Alte știri din Tenis de câmp