Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA San Jose: Finală de vis pentru BuzărnescuMircea Rosca / SportPictures.eu
05 Aug 2018

WTA San Jose: Finală de vis pentru Buzărnescu

Un nou meci de trei seturi, un nou succes obținut cu determinare de Mihaela Buzărnescu! Semifinala contra belgiencei Elise Mertens, locul 15 WTA și favorită numărul 4, a încununat un nou parcurs de excepție pentru bucureșteanca în vârstă de 30 de ani care continuă să bifeze premiere în cariera sa.

Calificarea în finala Mubadala Silicon Valley Classic reprezintă prima participare în luptă directă pentru un trofeu de categoria WTA Premier, iar atingerea acestui nivel în competiția dotată cu premii de 799.000 USD îi asigură un nou salt de trei locuri în ierarhia WTA, astfel încât de luni Mihaela se va poziționa pe locul 21. În cazul unei mult dorite victorii în finala din această noapte cu grecoaica Maria Sakkari, locul 49 WTA, Mihaela ar urca pe locul 20, o performanță extraordinară pentru o fată care a fost atât de aproape de a renunța la tenis din cauza accidentărilor.

Meciul contra belgiencei a început defavorabil pentru compatrioata noastră, numărul greșelilor neforțate oferindu-I adversarei posibilitatea de a închide la limită primul set, apoi serviciul cedat în startul actului secund dădea senzația de deja-vu al scenariului primului set. A fost însă un punct de inflexiune în jocul Mihaelei, care a legat patru ghemuri consecutive, a rezistat apoi revenirii belgiencei și cu un rebreak în ghemul 8 a înclinat balanța în set și a dus partida în decisiv. Cu probleme la mâna dreaptă, de serviciu, Mertens a pierdut din randament și după ce a început din nou cu ghem, de această dată pe propria lansare, a cedat inițiativa și Mihaela a încheiat victorioasă după două ore și 20 de minute cu scorul de 4-6, 6-3, 6-1.

Din păcate nu același succes l-a avut în proba de dublu, alături de britanica Heather Watson cedând dramatic cu 4-6, 6-3, 8-10 după aproximativ o oră și 30 de minute de joc în fața dublului format din surorile ucrainene Lyudmyla și Nadiya Kichenok. Înfrângerea este cu atât mai dureroasă cu cât Mihaela și Heather conduceau cu 8-4 în supertiebreak. Cele 185 de puncte obținute îi oferă Mihaelei o urcare de două poziții în clasamentul probei pe un nou ”career high”, locul 30, fiind simultan în top 30 în ambele probe!

Alte știri din Tenis de câmp