Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Rio: Fără românce în turul 2 la dubluAndreea Alexandru / Mediafax Foto
17 Feb 2016

WTA Rio: Fără românce în turul 2 la dublu

Toate cele trei românce înscrise în proba de dublu a turneului Rio Open, turneu WTA dotat cu premii totale în valoare de 226.750 USD, au fost eliminate încă din primul tur.

Andreea Mitu și partenera sa, muntenegreanca Danka Kovinic, cotate ca perechea cap de serie numărul 3 au cedat în minim de seturi în fața dublului acceptat pe bază de wild-card format din franțuzoaica Alize Lim și italianca Francesca Schiavone. Victoria s-a tranșat după un pic mai mult de o oră de joc cu scorul 6-4, 6-1.

Într-o altă partidă, perechea română Elena Bogdan/Mihaela Buzărnescu a fost învinsă la capătul unui meci strâns, în supertiebreak de columbianca Mariana Duque-Marino și germanca Tatjana Maria. Partida a durat 85 de minute și s-a încheiat cu scorul 4-6, 6-3, 12-10 în favoarea perechii germano-columbiene. Setul inaugural a fost câștigat de fetele noastre după o revenire spectaculoasă de la 2-4, în timp ce în al doilea adversarele lor s-au impus grație unor break-uri făcute în primul și ultimul ghem. Decisivul a avut o desfășurare spectaculoasă: după un debut echilibrat, Duque-Marino/Maria s-au detașat de la 2-2 la 7-2, pentru ca Ema și Mihaela să întoarcă până la 9-7 cu două mingi de meci în favoarea lor. După ce le-au ratat, au mai beneficiat de o șansă de a închide meciul la 10-9, însă adversarele au revenit și au făcut punctul decisiv pe serviciul româncelor.

Fiecare dintre cele trei sportive primește câte un punct de clasament și împarte cu partenera de echipă un cec de 960 USD.

Alte știri din Tenis de câmp