Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Palermo: Begu câștigă al cincilea său titlu WTARăzvan Păsărică / SportPictures.eu
24 Iul 2022

WTA Palermo: Begu câștigă al cincilea său titlu WTA

Irina Begu a câștigat în această seară trofeul de simplu al celei de-a 33-a ediții a Palermo Ladies Open, turneu WTA250 cu premii în valoare de 251.750 USD.

După ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a trecut în semifinale de jucătoarea spaniolă Sara Sorribes Tormo (41 WTA), favorita numărul 4 a tabloului, după un meci-maraton de peste trei ore încheiat cu scorul de 3-6, 6-3, 6-4, Irina a avut o misiune mult mai simplă în finală. Având în față o jucătoare aflată la prima sa finală, italianca Lucia Bronzetti (78 WTA), compatrioata noastră și-a impus jocul încă din start și după o oră și 33 de minute a terminat învingătoare cu scorul de 6-2, 6-2.

Este cel de-al cincilea său titlu de simplu din carieră după cele de la Tashkent (2012), Seul (2015), Florianopolis (2016) și București (2017). Premiul aferent acestui titlu constă într-un cec în valoare de 26.770 EUR şi 280 de puncte de clasament ce îi asigură un salt de 12 poziții până pe locul 33 WTA.

Alte știri din Tenis de câmp