Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Nürnberg: Duel românesc în optimiMircea Roșca / SportPictures.eu
22 Mai 2019

WTA Nürnberg: Duel românesc în optimi

Nürnberger Versicherungscup, turneu de categoria WTA International cu premii totale în valoare de 250.000 USD, are pe tabloul principal de simplu trei reprezentante ale tricolorului.

Vremea nefavorabilă a dat peste cap programul competiției, astfel încât ieri au evoluat primele două tenismene românce. Irina Begu, ocupanta locului 118 WTA, a cedat greu în set decisiv în partida în care a întâlnit-o pe Anna-Lena Friedsam, jucătoarea germană clasată pe locul 523 WTA fiind beneficiară a unui wildcard. Reprezentanta gazdelor s-a impus după două ore de joc cu scorul de 4-6, 6-3, 6-3, iar Irina primește 1.694 EUR și un punct de clasament.

Tot ieri a jucat și Laura Ioana Paar, locul 301 WTA, o apariție în premieră la cei aproape 31 de ani ai săi pe un tablou principal de concurs WTA, compatrioata noastră evoluând până acum în circuitul ITF. Venită din calificări unde a trecut de argentinianca Nadia Podoroska (270 WTA) cu 6-4, 6-2 și de acum cipriota Raluca Șerban (235 WTA) cu 3-6, 7-5, 6-2, ea a întâlnit în primul tur al tabloului principal o altă jucătoare câștigătoare a calificărilor, olandeza Quirine Lemoine (262 WTA). Laura a câștigat cu 6-1, 6-3 și urcă în clasamentul la zi, neoficial, pe cea mai bună poziție a carierei, 264.

Sorana Cîrstea, locul 93 WTA, a obținut o frumoasă victorie împotriva favoritei numărul 6 a tabloului, belgianca Kirsten Flipkens, locul 59 WTA. Târgovișteanca s-a impus cu 7-6 (6), 6-2 la capătul unui joc întins pe durata unei ore și 47 de minute și a fost nevoită să dispute în cursul după-amiezei partida din turul secund, cel al optimilor de finală, contra Laurei Paar. După un meci strâns, Sorana a câștigat cu 6-4, 6-7 (6), 6-0 după două ore și 10 minute și s-a calificat în sferturile de finală, acolo unde va întâlni o altă jucătoare venită din calificări, Nina Stojanovic, jucătoare din Serbia clasată pe locul 247 WTA.

În proba de dublu Andreea Mitu și rusoaica Alexandra Panova au întâlnit astăzi dublul Sharon Fichman (Canada)/Nicole Melichar (SUA) în fața cărora au fost nevoite să se recunoască învinse cu scorul de 6-3, 4-6, 10-6.

Alte știri din Tenis de câmp