Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Nottingham: Victorii pe două planuriAndreea Alexandru / Mediafax Foto
14 Iun 2018

WTA Nottingham: Victorii pe două planuri

Mihaela Buzărnescu continuă să impresioneze cu evoluțiile sale și merge cu motoarele în plin și în proba de dublu a Nature Valley Open, turneul WTA International cu premii de 250.000 USD, în care evoluează alături de britanica Heather Watson.

În primul tur al competiției, perechea româno-britanică a avut ieri parte de cele mai dificile adversare de pe tablou, favoritele numărul 1 ucraineanca Lyudmyla Kichenok și rusoaica Alla Kudryavtseva, pe care le-au învins cu scorul de 1-6, 6-2, 10-4.

Astăzi ele au evoluat în sferturile de finală contra perechii Priscilla Hon (Australia)/Dalila Jakupovic (Slovenia), victoria fiind obținută în două seturi, scor 7-6 (2), 6-3, iar sâmbătă vor juca semifinala contra dublului format din australianca Lizette Cabrera și americanca Irina Falconi.

Calificarea în semifinală le asigură un cec comun în valoare de 3.435 USD și câte 110 puncte de clasament ce îi asigură Mihaelei cea mai bună clasare a carierei în ierarhia probei, locul 40, fiind acum a treia cea mai bine poziționată româncă în clasamentul la zi, neoficial, după Monica Niculescu, locul 17, și Irina Begu, locul 34.

Alte știri din Tenis de câmp