Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Miami: Victorie muncităAP / Mediafax Foto
29 Mar 2015

WTA Miami: Victorie muncită

Un meci greu, câștigat cu multă muncă și răbdare de Simona Halep a propulsat-o pe campioana noastră în faza optimilor de finală a Miami Open. Întâlnirea cu italianca Camila Giorgi, locul 37 WTA, i-a adus în față Simonei o jucătoare cu același gabarit ca al ei și posesoare a unei lovituri de dreapta explozivă, care a incomodat-o în numeroase rânduri pe compatrioata noastră.

Călcâiul lui Ahile al italiencei a fost în această partidă serviciul, Giorgi reușind trei duble greșeli în ghemul 5, când a cedat primul break al partidei. Simona nu a putut să-și consolideze acest ghem câștigat pe serviciul advers și s-a văzut egalată la 3 pe fondul unui joc de retur solid al Camilei, apoi condusă pe tabelă cu 4-3. Intervenția antrenorului Victor Ioniță a produs declicul așteptat și Simona câștigă la 0 ghemul său de serviciu și o obligă pe Giorgi să comită greșeală după greșeală, ajungând să ”semneze” cu o minge în burta fileului cel de-al doilea break cedat Simonei. Compatrioata noastră nu a irosit ocazia de a închide setul pe propriul serviciu, chiar dacă a convertit abia a doua minge de set. După 38 de minute, Simona ia avantaj pe tabelă la capătul unui set în care numărul loviturilor câștigătoare a fost sensibil egal (5 Simona, 6 Camila), însă diferența a fost făcută de numărul greșelilor neforțate (9 Simona, 21 Camila).

Răsuflând ușurată după atingerea primei borne, Simona speculează primele erori ale adversarei sale în actul secund și îi ia serviciul în primul ghem, însă Giorgi nu cedează și își folosește returul curajos pentru a recupera terenul pierdut, revenind apoi la conducere în set. Constănțeanca leagă o serie de trei ghemuri cu un break la mijloc în care Giorgi a făcut din nou trei duble greșeli și la 4-2 totul părea rezolvat din punctul de vedere al suporterilor Simonei. Giorgi strânge din dinți și restabilește egalitatea, dar nu poate susține break-ul cu un nou ghem de serviciu, Simona taxând fiecare ezitare a italiencei și arătându-i că stăpânește mai bine jocul de retur la capătul unui rebreak la 0. Intrată în teren pentru a servi pentru meci, Simona se confruntă cu o nouă răbufnire de orgoliu a Camilei și scorul devine 5-5. Mobilitatea superioară și intuiția în plasament o readuce pe Simona în avantaj și în ghemul 12 ea nu ratează prima minge de meci și după o oră și jumătate de joc pune capăt partidei cu scorul 6-4, 7-5.

În optimi ea va întâlni învingătoarea partidei dintre Victoria Azarenka (Belarus, 36 WTA) și Flavia Pennetta (Italia, 28 WTA). În fața ambelor jucătoare Simona are palmares negativ, 0-2 în fața Azarenkăi și 0-3 în fața italiencei, așa că lupta pentru sferturi va însemna pentru Simona o nouă ocazie de a sparge gheața în fața unor jucătoare de top din circuitul feminin.

Alte știri din Tenis de câmp