Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Miami: Simona schimbă registrulCosmin Iftode / SportPictures.eu
31 Mar 2015

WTA Miami: Simona schimbă registrul

Meciul din optimile de finală ale Miami Open a adus o schimbare în registrul de exprimare a Simonei Halep în comparație cu meciurile anterioare.

Mult mai agresivă și forțând limitele adversarei sale, italianca Flavia Pennetta, locul 28 WTA, în fața căreia nu izbutise nicio victorie în cele trei partide disputate anterior, Simona a dovedit că este stăpâna jocului în primul set și a rupt serviciul adversarei în ghemul 6. Cu lovituri precise, trimise în apropierea tușelor, constănțeanca și-a dublat serviciul solid și a închis setul la prima șansă pe care și-a construit-o.

Setul secund nu a arătat o Pennetta afectată prea mult de pierderea primului act, italianca reușind primul break dintr-o serie de cinci ghemuri câștigate pe serviciul advers, ambele combatante luptând acerb pentru fiecare punct. Un ghem de serviciu o duce pe Pennetta la 5-2 și totul ne ducea cu gândul către un set decisiv, însă Simona explodează practic pe teren. Elimină agitația, revine la o atitudine calmă, de control, și loviturile decisive curg una după alta într-un ritm ce o descumpănește pe italiancă. Două break-uri, cel de-al doilea la 0, o aduc pe Simona în postura de a servi pentru meci pe care îl închide la prima ocazie ivită.

O victorie care ne-a arătat o Simona Halep determinată și agresivă peste limite atunci când se montează pentru obiectiv. Scorul final stabilit după 90 de minute de joc a fost 6-3, 7-5. Următoarea adversară este americanca Sloane Stephens, locul 45 WTA, în fața căreia Simona are scor egal, 2-2, la meciurile disputate.

Alte știri din Tenis de câmp