Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Miami: Niculescu semnează singura victorie românească a zileiAP / Mediafax Foto
19 Mar 2019

WTA Miami: Niculescu semnează singura victorie românească a zilei

Miami Open, turneu Premier Mandatory cu premii totale de 9.035.428 USD, a demarat faza calificărilor, acolo unde în proba feminină s-au aliniat la start trei jucătoare tricolore, dintre acestea doar Monica Niculescu și-a câștigat dreptul de a evolua în meciul decisiv pentru accederea pe tabloul principal.

Slătineanca clasată pe locul 138 WTA a dispus cu 6-0, 2-6, 6-4 de favorita numărul 9 a tabloului, jucătoarea spaniolă Lara Arruabarrena, locul 99 WTA, și o va înfrunta în această după-amiază pe ucraineanca Kateryna Kozlova, locul 101 WTA.

Ieșită din prima sută mondială, Sorana Cîrstea a cedat după trei ore de luptă în disputa cu jucătoarea germană Laura Siegemund, locul 108 WTA. Târgovișteanca clasată pe locul 103 WTA cotată drept cap de serie numărul 19 a fost învinsă cu scorul de 4-6, 7-5, 7-5 după ce a ratat două mingi de meci la 5-4 în setul secund.

Un pic mai mult de două ore a durat și partida Anei Bogdan, sinăianca clasată pe locul 107 WTA fiind eliminată de favorita numărul 11, cehoaica Kristina Pliskova, locul 94 WTA, cu scorul de 6-4, 1-6, 7-5. Sorana și Ana primesc câte 2 puncte de clasament și câte un cec în valoare de 3.395 USD.

Alte știri din Tenis de câmp