Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Miami: Halep, victorie în decisivAP / Mediafax Foto
27 Mar 2015

WTA Miami: Halep, victorie în decisiv

Meci lung pentru Simona Halep în turul secund al Miami Open. Adversara sa, cehoaica Nicole Vaidisova, locul 328 WTA, revenită în circuit în toamna anului trecut după o pauză de 4 ani, i-a pus probleme Simonei în special în setul secund, pe care l-a și câștigat. Victoria a aparținut în cele din urmă Simonei cu scorul 6-4, 2-6, 6-1 după o oră și 45 de minute.

După un break-rebreak în startul partidei, Simona a făcut break-ul decisiv în ghemul 7 și a închis primul set pe propriul serviciu. A urmat apoi un set secund de coșmar pentru campioana noastră, ea fiind incapabilă să își câștige serviciul. Mai mult, din cele 4 ghemuri de serviciu în acest act, Simona a cedat un ghem la 0 și alte două la 15, în timp ce în primul a reușit să salveze doar două dintre cele trei mingi de break ale cehoaicei.

Decisivul a avut o derulare exact în oglindă față de setul 2, cu Simona în sprint până la 5-0, apoi și-a permis luxul de a ceda un break alb, după care un rebreak a pus capăt partidei. De remarcat pragmatismul constănțencei, care a fructificat toate cele patru mingi de break pe care le-a avut în acest ultim set, pe parcursul partidei raportul fiind de 8 din 9 mingi de break.

Adversara din turul 3 este italianca Camila Giorgi, locul 37 WTA, jucătoare pe care Simona nu a mai întâlnit-o până în prezent.

Alte știri din Tenis de câmp