Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Istanbul: Cîrstea și Mitu trec în turul 2Mihai Dascalescu / Mediafax Foto
20 Apr 2016

WTA Istanbul: Cîrstea și Mitu trec în turul 2

Două victorii și o înfrângere sunt rezultatele jucătoarelor românce pe tabloul principal al TEB BNP Paribas Istanbul Cup, turneu de categoria WTA International dotat cu premii totale în valoare de 226.750 USD.

Venită din calificări, Sorana Cîrstea (138 WTA) a învins aseară unul dintre capii de serie, ucraineanca Lesia Tsurenko (43 WTA) fiind cotată cu treia șansă la câștigarea trofeului. Meciul încheiat după 80 de minute cu scorul 6-3, 6-4 a avut două seturi cu scenarii total diferite. Dacă în primul Sorana a fost cea care a reușit singurul break al setului, în al doilea act nu mai puțin de 8 ghemuri din cele 10 au fost câștigate pe serviciul adversarei. Victoria confirmă încă o dată traiectoria ascendentă a Soranei și îi asigură un salt de minim 8 locuri în ierarhie, poziție care poate fi îmbunătățită în cazul unei victorii în turul 2 în fața turcoaicei Cagla Buyukakcay (118 WTA), jucătoare pe care nu a mai întâlnit-o până în prezent.

Astăzi Andreea Mitu (WTA) a repurtat o victorie importantă în fața favoritei numărul 2 a tabloului, belgianca Yanina Wickmayer (42 WTA), de care a trecut cu 7-5, 6-4 după o oră și 36 de minute. Andreea a fost pragmatică atât în primul set, fructificând singura șansă de break de care a dispus, cât și în al doilea, în care a avut un raport al conversiei de 2 din 2 mingi de break. Compatrioata noastră putea închide partida în ghemul 8, dar belgianca a izbutit să își prelungească șederea pe teren încă două ghemuri. Elvețianca Stefanie Voegele (116 WTA) este adversara Andreei în turul 2, cele două urmând a se întâlni pentru prima dată în circuit.

Din păcate, Alexandra Dulgheru (95 WTA) a cedat în partida disputată împotriva ucrainencei Kateryna Kozlova (129 WTA). Un meci de uzură, de aproape trei ore, s-a încheiat cu victoria ucrainencei cu scorul de 6-7 (4), 7-6 (3), 6-1. Alexandra a avut o revenire remarcabilă în primul set, când a salvat două mingi de set la 5-1 pentru adversara sa și alte două la 5-3 pentru a se impune în tiebreak-ul câștigat după o serie de cinci puncte consecutive.

În proba de dublu, Elena Bogdan și Cristina Dinu au pierdut partida din primul tur al probei de dublu disputată împotriva perechii Marina Melnikova (Rusia) / Sofia Shapatava (Georgia), scor 0-6, 1-6.

Alte știri din Tenis de câmp