Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Indian Wells: Monica Niculescu, învinsă greu de Serena WilliamsAP / Mediafax Foto
14 Mar 2015

WTA Indian Wells: Monica Niculescu, învinsă greu de Serena Williams

Serena Williams, numărul unu mondial, a învins-o greu pe Monica Niculescu, în două seturi, cu 7-5, 7-5, vineri, în runda a doua a turneului WTA de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, la prima sa participare la competiția californiană de după 2001.

Serena, principala favorită a turneului, s-a impus după ceva mai mult de două ore de joc, fiind încurajată călduros de public în timpul meciului.

Vizibil emoționată, Serena Williams, laureată la Indian Wells în 1999 (primul titlu din cariera sa, la 17 ani) și 2001, și-a pierdut serviciul la debut în fața româncei aflate pe locul 68 în lume și a fost condusă cu 2-0, iar apoi Niculescu (27 ani) a avut 5-3 în primul set, dar americanca a revenit și s-a impus cu 7-5.

Serena a condus în setul secund, pe care și l-a adjudecat cu același scor, 7-5, în aclamațiile spectatorilor, la 14 ani după unul dintre cele mai dificile momente ale carierei. Williams a boicotat turneul de la Indian Wells după ce a fost victima ostilității și rasismului spectatorilor în 2001, în finala cu belgianca Kim Clijsters, după ce sora sa Venus declarase forfait pentru semifinala cu Serena.

Monica Niculescu va primi un cec de 17.100 dolari și 35 de puncte WTA, dar va continua la Indian Wells la dublu, unde este calificată în optimi.

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Tenis de câmp