Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Indian Wells: Cîrstea joacă finala calificărilorSabin Malisevschi / SportPictures.eu
05 Mar 2019

WTA Indian Wells: Cîrstea joacă finala calificărilor

Sorana Cîrstea și Monica Niculescu sunt singurele românce prezente la startul calificărilor BNP Paribas Open, turneul WTA Premier Mandatory de la Indian Wells cu angajament financiar de 9.035.428 USD.

Având-o ca adversară pe rusoaica Anna Blinkova, locul 104 WTA și cap de serie numărul 15 al tabloului, Monica a cedat în două seturi foarte strânse, scorul înregistrat pe tabela terenului numărul 9 după o oră și 39 de minute fiind de 7-5, 6-4.

Pe terenul 5, Sorana a avut o misiune mai simplă în fața americancei Danielle Lao, locul 153 WTA, beneficiară a unui wild card. Târgovișteanca clasată pe locul 98 WTA și favorită 11 s-a impus cu 6-3, 6-4 după o oră și 15 minute și va juca meciul decisiv pentru intrarea pe tabloul principal cu japoneza Nao Hibino, locul 117 WTA și cap de serie numărul 22.

Alte știri din Tenis de câmp