Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Hobart: Begu, prima româncă în turul secundSimion Sebastian Tataru / SportPictures.eu
07 Ian 2019

WTA Hobart: Begu, prima româncă în turul secund

Pe tabloul principal al probei de simplu din cadrul Hobart International, turneu de categoria WTA International cu premii în valoare de 250.000 USD, România este reprezentantă de trei sportive, două dintre ele disputându-și partidele din primul tur în cursul zilei de luni.

Irina Begu, locul 76 WTA, a revenit în Tasmania cu amintirile plăcute ale trofeului de dublu cucerit în 2012 alături de Monica Niculescu și finala aceleiași probe jucate anul trecut împreună cu Mihaela Buzărnescu. Astăzi ea a făcut un prim pas pe tabloul de simplu și a depășit-o pe britanica Heather Watson, locul 93 WTA, cu scorul de 6-1, 6-4 și în turul secund o va întâlni pe învingătoarea dintre chinezoaica Shuai Zhang, locul 40 WTA și favorită numărul 3 a tabloului, și rusoaica Anna Blinkova, locul 96 WTA, venită din calificări.

Ana Bogdan, locul 81 WTA, a cedat în două seturi în fața tunisiencei Ons Jabeur, locul 58 WTA, jucătoarea africană impunându-se cu scorul de 7-6 (8), 6-2.

Mâine, în al doilea meci pe terenul central, Mihaela Buzărnescu, locul 25 WTA, va încerca să-și impună statutul de cap de serie numărul 2 în fața elvețiencei Belinda Bencic, locul 55 WTA.

Alte știri din Tenis de câmp