Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA: Eliminări în primul turSilvia Ilie / Mediafax Foto
04 Apr 2017

WTA: Eliminări în primul tur

Venită din calificările Volvo Car Open, turneu de categoria Premier cu fonduri totale de premiere în valoare de 776.000 USD, Ana Bogdan a cedat partida sa din primul tur al tabloului principal disputată contra jucătoarei letone Jelena Ostapenko, locul 66 WTA. Compatrioata noastră clasată pe locul 124 WTA a pierdut cu 4-6, 2-6 în aproximativ o oră și un sfert și a avut o bună șansă în startul partidei când a condus cu 3-1. Ana este nevoită să se mulțumească cu 26 de puncte și un cec în valoare de 2.434 USD.

La Monterrey, în Mexic, în primul tur al Abierto GNP Seguros, turneu WTA International cu premii de 226.750 USD, Patricia Țig a pierdut la rândul ei întâlnirea cu croata Donna Vekic, locul 90 WTA. Gălățeanca clasată pe locul 85 în ierarhia tenisului profesionist a fost învinsă cu scorul de 6-4, 6-1 în 70 de minute și părăsește competiția cu un punct de clasament și o recompensă financiară de 1.925 USD.

Alte știri din Tenis de câmp