Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Doha: Buzărnescu învinge și la dubluAndreea Alexandru / Mediafax Foto
13 Feb 2018

WTA Doha: Buzărnescu învinge și la dublu

Mihaela Buzărnescu este singura româncă rămasă în luptă pe tabloul de dublu al Qatar Total Open. După un meci de simplu în care a resimțit dureri la pulpa piciorului stâng, Irina Begu a decis să declare forfait și să se retragă înaintea partidei pe care împreună cu Monica Niculescu ar fi trebuit să o joace împotriva cehoaicelor Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova.

Astfel, Buzărnescu a fost cea care a ținut steagul sus în această probă în care evoluează alături de franțuzoaica Alizé Cornet. Și a făcut-o cu succes, perechea româno-franceză trecând în supertiebreak de dublul format din poloneza Alicja Rosolska și americanca Abigail Spears, scor 2-6, 6-4, 10-6.

În optimile de finală Mihaela și Alize vor juca împotriva perechii Andreja Klepac (Slovacia)/María José Martínez Sánchez (Spania), meciul fiind prins în programul zilei de joi.

Alte știri din Tenis de câmp