Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Cluj-Napoca: Victorie în trei seturi pentru Gabriela RuseFlaviu Buboi / SportPictures.eu
12 Oct 2022

WTA Cluj-Napoca: Victorie în trei seturi pentru Gabriela Ruse

Gabriela Ruse (104 WTA) este singura româncă ce avansează în turul secund al probei de simplu a Transylvania Open, turneu WTA250 cu premii totale de 251.750 USD.

În ultimul meci al zilei, ea a revenit după ce a fost condusă la seturi de franțuzoaica Harmony Tan (122 WTA), cea care a intrat pe tabloul principal din postura de lucky loser în urma retragerii Laurei Siegemund (Germania, 178 WTA). Posesoare a unui joc în forță, jucătoarea din Hexagon a tranșat în tiebreak primul set pentru ca în actul secund Gabriela să confirme break-ul pentru a se distanța la 4-1, apoi a închis setul la 2. Decisivul a debutat cu un break al franțuzoaicei, dar Gabriela a revenit de la 1-3 cu o serie impresionantă de cinci ghemuri consecutiv câștigate și a închis partida.

6-7 (5), 6-2, 6-3 după mai bine de două ore și jumătate și Ruse avansează în optimile de finală, acolo unde o va întâlni pe Xiyu Wang (59 WTA), favorită numărul 7 a tabloului. Chinezoaica a eliminat-o în două seturi pe Jaqueline Cristian (83 WTA), scor 6-3, 6-3, tot în minim de seturi fiind învinsă și Irina Bara (150 WTA) în partida contra jucătoarei spaniole Nuria Parrizas Diaz (75 WTA), scor 6-1, 7-5.

Alte știri din Tenis de câmp