Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Cincinnati: Begu și Olaru ies în sferturi, Niculescu joacă aziRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
18 Aug 2017

WTA Cincinnati: Begu și Olaru ies în sferturi, Niculescu joacă azi

Perechea română Irina Begu/Raluca Olaru a părăsit competiția de dublu a Western & Southern Open, turneu Premier 5 cu premii financiare în valoare de 2.536.154 USD, după ce a fost eliminată în faza sferturilor de finală de favoritele numărul 4 ale competiției. Indianca Sania Mirza și chinezoaica Shuai Peng s-au impus în supertibreak cu 6-3, 6-7 (1), 10-3 după un joc ce a durat o oră și 40 de minute, însă întrerupt de ploaie aproape de finalul setului 2, la scorul de 5-4.

Pauza a fost benefică pentru compatrioatele noastre, care la reluare au împins actul secund într-un tiebreak pe care l-au controlat autoritar. Situația s-a schimbat radical în decisiv, unde favoritele au fost mai atente și și-au deschis calea către semifinale. Irina și Raluca pleacă spre New Haven cu o zestre de câte 190 de puncte de clasament și un cec comun în valoare de 18.830 USD. Performanța atinsă îi aduce Ralucăi un nou ”career high”, ea urmând să ocupe de luni poziția 34 în ierarhia de dublu a WTA.

În seara aceasta, nu mai devreme de ora 20:30, Monica Niculescu și taiwaneza Su-Wei Hsieh vor juca partida lor din sferturile de finală contra perechii Lyudmyla Kichenok/Lesia Tsurenko. Ucrainencele au beneficiat de retragerea perechii cotată drept principal cap de serie formată din rusoaicele Ekaterina Makarova și Elena Vesnina și au dispus în turul secund de dublul Gabriela Dabrowski (Canada)/Jelena Ostapenko (Letonia) cu un sec 6-2, 6-1.

Alte știri din Tenis de câmp