Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Budapesta: Niculescu joacă un singur turRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
21 Feb 2018

WTA Budapesta: Niculescu joacă un singur tur

Ziua a început mai puțin fericit la Hungarian Ladies Open, turneu WTA International cu premii financiare în valoare de 226.750 USD. În prima partidă disputată pe terenul central, Monica Niculescu a fost învinsă în partida contând pentru primul tur al turneului de belgianca Kirsten Flipkens, locul 67 WTA. Scorul înregistrat după aproximativ o oră și jumătate de joc a fost 6-3, 7-5, meciul fiind unul liniar în primul set și mult mai dramatic în al doilea.

Diferența în primul act a fost făcută de singurul break consemnat pe tabelă, apărut pe serviciul compatrioatei noastre în ghemul cu numărul 6, setul fiind caracterizat de un joc mai bun la serviciu al ambelor jucătoare. Practic, s-au consemnat numai trei șanse de break, două în dreptul belgiencei și una în contul Monicăi, însă fața jocului s-a schimbat radical în partea sa secundă, când s-a intrat abrupt cu break-rebreak, compatrioata noastră fiind cea care a reușit să-și consolideze ghemul câștigat pe serviciul lui Flipkens. Belgianca a rupt din nou serviciul Monicăi în ghemul 5 declanșând o nouă serie de break-uri încheiată la scorul de 4-4, apoi Niculescu s-a distanțat la 5-4 și s-a aflat la două puncte de set în ghemul 10, însă adversara sa a reușit să revină și să încheie partida.

Participarea slătinencei clasată pe locul 75 mondial este recompensată cu un punct de clasament și un cec în valoare de 2.100 USD.

Alte știri din Tenis de câmp