Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA & ATP Washington: Români în semifinale la dubluOvidiu Dumitru Matiu / Mediafax Foto
07 Aug 2015

WTA & ATP Washington: Români în semifinale la dublu

Turneul Citi Open de la Washington D.C. a programat noaptea trecută meciurile sferturilor de finală ale tablourilor de dublu feminin și masculin.

Ambii reprezentanți ai României au trecut mai departe, cu mențiunea că misiunea lui Florin Mergea și a partenerului său Rohan Bopanna a fost simplificată de retragerea unuia dintre adversarii lor, bulgarul Grigor Dimitrov acuzând probleme medicale după înfrângerea suferită în proba de simplu. În semifinale, Florin și Rohan au posibilitatea de a-i reîntâlni pe frații Bob și Mike Bryan, în cazul în care aceștia trec de reprezentantul statului Filipine Treat Huey și americanul Scott Lipsky.

În schimb, Monica Niculescu a stat în teren 95 de minute și a câștigat în supertiebreak meciul pe care l-a disputat împreună cu americanca Irina Falconi împotriva dublului alcătuit din taiwaneza Chia-Jung Chuang și chinezoaica Chen Liang. Monica și Irina s-au impus cu scorul 6-4, 3-6, 10-4 și vor întâlni în semifinale pe favoritele numărul 3 ale tabloului, perechea formată din spanioloaica Lara Arruabarrena și slovena Andreja Klepac.

Alte știri din Tenis de câmp