DA1F: CSM Volei Alba Blaj este noua campioană
18 Apr 2025
18 Apr 2025
18 Apr 2025
16 Apr 2025
18 Apr 2025
18 Apr 2025
Emil Ghinea continuă evoluțiile foarte bune în ediția 2023 a Campionatului Național de Viteză în Coastă, de această dată impunându-se în etapa a 3-a, la Reșița.
Evenimentul din Valea Domanului a fost organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv, în parteneriat cu asociațiile sportive Auto Blic și ACM Sport Reșita, și susținut de Primăria Municipiului Reșița.
La bordul bipostului Norma M20F, Emil Ghinea a dominat întrecerea din Valea Domanului realizând a doua victorie stagională, după cea de la Mediaș. „O etapă frumoasă, terminată în flăcări“, a descris pe Facebook pilotul din Mangalia etapa de la Reșița, acolo unde s-a impus și în 2022.
Sâmbătă, toate cele trei manșe de recunoaștere a traseului s-au dovedit specialitatea lui Ghinea. Au urmat cele două manșe de antrenament, pilotul din Mangalia luând decizia să parcurgă doar una singura, câștigată și aceasta, stabilind, astfel, și cel mai rapid timp al zilei (2:08,416). Duminică, Ghinea a fost deasupra tuturor și după cele două manșe de recunoaștere, stabilind chiar un timp superior celui de sâmbătă (2:08,231).
În prima manșă de concurs, Ghinea a reușit un timp de 2:07,980, care, în final, avea să-i aducă titlul de King of the Hill (cel mai bun timp al etapei) pentru al doilea an consecutiv, în vreme ce rivalul său, Octavian Ciovică, a venit la aproximativ 3 secunde în urmă. În manșa secundă de concurs, Radicalul SR8 al lui Ciovică s-a oprit, din cauza problemelor tehnice. Totuși, brașoveanul a reușit să-l repornească, însă timpul nu a mai contat în lupta pentru întâietate.
Astfel, misiunea lui Emil Ghinea a devenit o formalitate, sportivul de la malul mării reușind un timp de 2:11,612, suficient pentru a-și adjudeca runda.
Surpriza frumoasă a Cupei Reșița 2023 a fost prezența a doi reșițeni pe podiumul Open. Locul 2 a fost ocupat de George Șchiopulescu, la prima clasare în Top 3 al unei etape de Viteză în Coastă, în vreme ce Claudiu Ciucă s-a clasat pe locul 3, rezultat cu care și-a consolidat poziția de lider al Categoriei I, cu maximum de puncte.
Mai mult, în ierarhia Grupei 5 și a Clasei 5B podiumul a fost 100% reșițean, cu Darius Vîlsan pe primul loc, urmat de Andrei Precup și Răzvan Dan Gosta. Un alt localnic, Gabriel Găman, a câștigat Grupa 6 și Clasa 6A, iar juniorul Mircea Avramescu și-a adjudecat clasa 6B.
Următoarea etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă, Trofeul Valea Uzului, se va desfășura în perioada 29-30 iulie, la Dărmănești (Bacău).
sursa: fras.ro
RACAR Motorsport și AMR Partner Team au dezvăluit că vor miza pe Luca Savu și Henrique Ventura Oliveira pentru a conduce al doilea Aston Martin Vantage AMR GT4, înscris în...
Pentru al 4-lea an consecutiv, Trofeul Râșnov powered by Pro-X va fi etapa care reprezintă startul Campionatului Național de Viteză în Coastă, redenumit din acest sezon Hot...
Federația Română de Automobilism Sportiv beneficiază, începând din această primăvară, de sprijinul Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”, printr-un...
Federația Română de Automobilism Sportiv are plăcerea să anunțe reînnoirea parteneriatului cu Cramele Cricova pentru anul competițional 2025.
De peste 20 ani, Winter Rally Covasna oferă pasionaților de motorsport o experiență de neuitat pe drumurile acoperite de zăpadă din inima munților. La această ediție...
Generali România rămâne și în 2025 partenerul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și se va ocupa de asigurarea tuturor evenimentelor sportive din calendar,...
Cea de-a XV-a ediție a Raliului Zăpezii Cavnic – Maramureș, organizată în perioada 31 ianuarie – 1 februarie 2025, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv,...
Tânărul pilot român a înregistrat o nouă performanță notabilă în carieră după ce a devenit campion Middle East GT4 2025, datorită celor două rezultate excelente...
Raliul Dakar 2025 a fost o bucurie pentru iubitorii motociclismului. Emanuel Gyenes ne-a răsplătit pe noi toți cu cea mai înaltă treaptă a podiumului la clasa Original by...
Etapa a III-a a Campionatul Mondial de SuperEnduro și a Cupei FIM Europe SuperEnduro 2025 s-a desfasurat sambata la Cluj-Napoca. Clubul Haita Deva a organizat această a II-a...
În weekendul care tocmai s-a încheiat a venit și anticipatul debut pe o mașină de top pentru campionul juniorilor din Campionatul Național de Raliuri Betano.
Gala Campionilor FRAS 2024, organizată sâmbătă, 30 noiembrie, în Aula Magna a Universității Politehnica București, i-a strâns laolaltă pe laureaţii sezonului...
Echipajul RACEBOX – format din Andrei Enescu și Ovidiu Zaberca – a stabilit un rezultat remarcabil pentru anduranța românească, câștigând Cupa României, în cadrul...
Raliul Vâlcii Nurvil, etapa care a reprezentat finalul de sezon în Campionatul Național de Raliuri Betano, a fost câștigată pentru prima dată în carieră de Norbert Maior...
La Wild Boar Valley Challenge Buzet, prestigioasa competiție de off road organizată în Croația, mai multe echipaje românești au obținut rezultate extraordinare, printre...
La Nurvil Vâlcea Rally, ultima etapă a sezonului Campionatului Național de Raliuri Betano (9), și-au anunțat prezenta la start 55 de echipaje, printre care și 3 nume...
Clubul Lupo Racing Team a organizat Finala Campionatului National de Viteza al României 2024. Concursul s-a disputat în paralel cu etapele XIII și XIV din Campionatul European...
Etapa a VII-a din Campionatul National de Endurocross 2024 s-a desfasurat la Campulung Muscel in judetul Arges. Concursul s-a desfasurat sambata 12 Octombrie 2024 în zona...
Transilvania Motor Ring împreună cu Federația Română de Motociclism și ACS Motor Tehnic Târgu Mureș vă invită la Campionatul Mondial de Supermoto – Grand Prix of...
Leo Borlovan s-a impus și în a doua etapă a Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet, după ce a câștigat, la Timișoara, Trofeul Profi, și este lider...
Simone Tempestini s-a impus pentru a 5-a oară în Raliul Moldovei și mai are nevoie de numai 3 puncte în ultimele trei etape ale sezonului pentru a deveni, din nou, campion...
Pilotul Simone Tempestini ar putea deveni campion naţional pentru a 9-a oară – record absolut pentru automobilismul sportiv românesc – dacă se va impune la a 14-a ediţie...
Emil Ghinea s-a impus în cadrul Trofeului Valea Uzului, stabilind totodată și noul record al traseului de aproape 3 kilometri, la patru ani distanță de la prima sa prezență...
Daniel Vasile, 23 de ani, a reușit să câștige, în weekendul 6-7 iulie 2024, cursa de la Aragon (Spania) din cadrul Campionatului European de Karting, prima etapă la clasa...
Campionul en-titre al României la Super Rally și la categoria 2 din TNM de Viteză în Coastă, Jerome France, s-a clasat zilele trecute pe podiumul categoriei Time Attack 1...
Simone Tempestini și Sergiu Sebastian Itu s-au impus în Raliul Clujului 2024, succes cu care campionii en-titre și-au adjudecat titlul național în cadrul Campionatului...
Pilotul Leo Borlovan a câștigat etapa 1 a Campionatului Național de Super Rally (CNSR), desfășurată la Alba Iulia, pe un circuit stradal organizat în zona cetății.
Echipajul Norbert Maior/Francesca Maior a obținut locul 5 în Junior WRC, în cadrul Raliului Sardiniei 2024, a treia etapă a celei mai importante competiții de profil din lume.
Simone Tempestini și Sergiu Itu s-au impus pentru a treia oară în Raliul Maramureșului, datorită celor patru victorii de probă specială. La final, cei doi au fost mai...
Pilotul sibian Raul Badiu și-a sărbătorit poate una dintre cele mai deosebite zile de naștere, obținând prima sa victorie de etapă, după succesul categoric al celei de-a...
Echipajul Norbert Maior/Francesca Maior a reușit primul podium în Junior WRC, terminând pe locul 3 în Raliul Croației 2024, a doua etapă a celei mai importante competiții...
Simone Tempestini s-a impus în Raliul Ungariei, prima etapă din Campionatul European de Raliuri 2024, și a scris o nouă pagină de istorie pentru automobilismul românesc:...
Echipajul format din frații Norbert Maior și Francesca Maior, singurii tricolori prezenți la etapa mondială de raliuri din Suedia, au încheiat cu bine prima rundă din Junior...
BETANO, operator european de top al industriei de pariuri sportive & cazinou online, parte a Kaizen Gaming, și Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) extind...
Cluj-Napoca este gazda acestei premiere naționale care se va disputa pe un circuit construit în interiorul Arenei BT. Responsabil cu organizarea acestei premiere este Clubul...
Cinema Cineplexx din Băneasa Shopping City a găzduit miercuri, 10 ianuarie, proiecția specială a unuia dintre cele mai așteptate filme ale anului 2024 – „Ferrari”...
Gala Campionilor FRAS, organizată sâmbătă de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS), în Aula Magna a Universității Politehnica București, şi-a desemnat...
Pentru al 7-lea an consecutiv, Romania Historic Winter Rally, eveniment internațional dedicat mașinilor ce au scris istorie în automobilismul sportiv, va da startul sezonului...
Francezul Jerome France (Nova Proto) a terminat pe locul 5 ultima etapă a sezonului 2023 de Super Rally, suficient pentru a-și trece în palmares al treilea titlu consecutiv în...
Frații Norbert Maior și Francesca Maior au câștigat titlul european de juniori la raliuri (FIA ERC), după ce au terminat pe prima poziție în etapa finală, Raliul Ungariei.
Simone Tempestini a câștigat Raliul Clujului 2023 și și-a asigurat matematic al optulea titlu de campion național absolut la raliuri, egalându-l astfel pe Titi Aur.
Simone Tempestini s-a impus pentru al patrulea an consecutiv în Raliul Sibiului și este noul lider autoritar al Campionatului Național de Raliuri Betano după primele patru...
Trei sportivi din România au fost la startul etapei a 5-a din Campionatul European de Raliuri (FIA European Rally Championship) – Raliul Scandinaviei, Norbert Maior și...
Simone Tempestini a câștigat Raliul Maramureșului, pentru a doua oară în ultimii trei ani, după ce s-a impus în 6 dintre cele 7 probe care s-au desfășurat în cea de-a...
18 Apr 2025
18 Apr 2025
16 Apr 2025
18 Apr 2025
18 Apr 2025