Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Box
Viorel Simion, învins pe WembleyMarcella Dragan / Mediafax Foto
30 Apr 2017

Viorel Simion, învins pe Wembley

Azi-noapte, într-o gală profesionistă de box care a avut loc pe Stadionul Wembley din Londra, pugilistul român Viorel Simion a fost învins la puncte de britanicul Scott Quigg, într-un meci desfășurat pe durata a 12 runde.

Meciul a contat ca baraj pentru desemnarea challengerului la titlul mondial al categoriei de greutate pană, în versiunea IBF. Scott Quigg, în urma acestui succes, va lupta împotriva deținătorului centurii cu diamante, Lee Selby.

În vârstă de 35 de ani, Viorel Simion are un palmares de 21 de victorii și 2 înfrângeri în ringul profesionist. Dintre succesele sale, 9 au fost înainte de limită.

Main event-ul galei de pe Wembley l-a reprezentat întâlnirea pentru reunificarea titlurilor mondiale la categoria grea, în care campionul olimpic britanic Anthony Joshua l-a învins prin KO în runda a 11-a, pe celebrul pugilist ucrainean Vladimir Klitschko.

Alte știri din Box