Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Wimbledon: Victorii pe linie ale fetelorAFP / Mediafax Foto
03 Iul 2017

Wimbledon: Victorii pe linie ale fetelor

Zi fastă pentru jucătoarele noastre care au evoluat în primul tur la Wimbledon. Trei meciuri, trei victorii, șase seturi jucate. Simona Halep a defilat în compania neozeelandezei Marina Erakovic, locul 129 WTA, venită din calificări, de care a dispus cu 6-4, 6-1 într-o oră și 15 minute, singurul break cedat fiind la 3-0 în setul secund. În turul următor, constănțeanca va juca cu brazilianca Beatriz Hadad Maia, locul 97 WTA, jucătoare cu care nu s-a mai întâlnit până în prezent în circuit.

Irina Begu, locul 64 WTA, a avut o evoluție promițătoare în partida cu britanica Naomi Broady, locul 109 WTA. 6-4, 6-2 într-o oră și 17 minute și Irina avansează în turul 2, acolo unde adversară îi va fi învingătoarea partidei ce le opune pe germanca Sabine Lisicki, locul 127 WTA, și croata Ana Konjuh, locul 29 WTA.

Ana Bogdan, locul 115 WTA, a avut o prestație excelentă în partida disputată cu chinezoaica Ying-Ying Duan, locul 62 WTA. Sinăianca a confirmat forma bună în care se află și s-a impus după o oră și 8 minute cu scorul de 6-4, 6-2. Următoarea sa adversară va fi franțuzoaica Caroline Garcia, locul 22 WTA și favorită numărul 21 a tabloului.

Alte știri din Tenis de câmp