Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Hochei
Victorie la scor de rugby pentru Steaua
18 Ian 2014

Victorie la scor de rugby pentru Steaua

Ziua a doua a turneului cu numărul trei din Campionatul Naţional de Hochei a programat partide cu desfăşurări diferite, atât prin prisma scorului înregistrat pe tabelă cât şi a valorii partenerilor.

În primul meci, Steaua a făcut instrucţie cu studenţii, câştigând cu un scor de handbal, 20-0 (pe reprize 8-0, 4-0, 8-0). Pentru Steaua au marcat Cătălin Berdila, Leonard Pascaru şi Daniel Kohanchuk câte 3 goluri, Marius Marcus, Andrei Dumitru şi Bogdan Ştefan câte două goluri, Florian Bocu, Viorel Nicolescu, Ioan Timaru, Alexandru Munteanu, Mircea Constantin fiind autorii a câte unui gol.

Cea de a doua partidă a avut un conţinut cu totul diferit, întâlnindu-se echipele aflate pe locurile doi şi trei ale clasamentului, CSM Dunărea Galaţi având-o ca adversară pe Progym Gheorgieni. Meciul a avut nerv şi nervi (5 superiorităţi pentru Dunărea Galaţi și 7 pentru Progym), jucătorii apreciind aproape fiecare fază ca pe un război personal. Scorul final, 4-3 (2-1, 2-2, 0-0) pentru Progym a fost stabilit în primele 2 reprize, ultima rămânând fără efect pe tabela de marcaj. Dunărea a deschis scorul repede, Attila Gergely punctând în minutul 1 şi 22 de secunde, pentru ca cei de la Progym să revină prin Szabolcz Hildebrand în minutul 4 şi 33 de secunde, apoi să închidă prima repriză cu un gol reuşit de Hunor Csergo în minutul 10 şi 17 secunde. A doua repriză a fost opusă ca şi desfăşurare, Progymul punctănd prima data în minutul 4 și 4 secunde, cei de la Dunărea egalând prin două reuşite în două minute minutul 10 și 24 de secunde şi minutul 11 și 49 de secunde, scorul final fiind stabilit în minutul 17 şi 59 de secunde de către hocheiştii din Gheorghieni.

Mâine se vor desfăşura ultimele două meciuri ale acestei runde, Dunărea Galaţi întâlnind Sportul Studenţesc şi in partida vedetă, Steaua dând replica celor de la Progym Gheorghieni.

Alte știri din Hochei