Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
US Open: Tecău, fără emoții la debutAFP / Mediafax Foto
29 Aug 2018

US Open: Tecău, fără emoții la debut

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au obținut o victorie fără probleme în fața perechii Sander Arends (Olanda)/Antonio Sancic (Croația) și au avansat în turul secund al competiției de dublu.

Partida disputată pe terenul 15 a durat o oră și 20 de minute și s-a încheiat cu scorul de 6-4, 6-3 în favoarea celor cotați cu a șasea șansă la câștigarea trofeului. Perechea româno-olandeză a convertit două dintre cele 7 mingi de break pe care și le-a construit și a anulat toate cele 6 oportunități de care au beneficiat adversarii, diferența de experiență fiind cea care a făcut diferența în această partidă.

Cu doar 3 lovituri câștigătoare și o greșeală neforțată, Horia și Juls au câștigat 73 dintre cele 126 de puncte jucate în meci și intră treptat în ritmul marii competiții al cărui trofeu l-au câștigat ediția anterioară.

În turul secund ei îi vor înfrunta pe învingătorii partidei Radu Albot (R. Moldova)/Malek Jaziri (Tunisia) - Ken Skupski/Neal Skupski (ambii Marea Britanie).

Alte știri din Tenis de câmp