CE: Mica minune de la Debrecen
29 Nov 2024
29 Nov 2024
29 Nov 2024
29 Nov 2024
30 Nov 2024
01 Dec 2024
RST Snooker Club și Federaţia de snooker RST organizează concursul caritabil „Home of Snooker Cup”, dedicat copiilor din medii defavorizate aflați în grija Organizației SOS Satele Copiilor România.
Evenimentul, organizat pentru prima oară în România, este deschis oricărui jucător de snooker amator, iar peste 60 de jucători s-au înscris deja. Meciurile se vor desfășura conform mecanismului „cel mai bun din 5 jocuri”, iar regulamentul după care se va desfășura turneul se pot consulta aici. Turneul se va desfășura între 10 și 12 decembrie, la sediul Federaţiei de snooker RST, din strada Doamna Ghica nr. 167, sectorul 2, Bucureşti.
Eurosport România, unul dintre cei mai mari promotori ai snookerului și partener media al Federaţiei de snooker RST, va oferi fondul de premiere în valoare de 5.000 de lei și va transmite pe pagina de Facebook Eurosport etapele finale ale concursului, în cursul zilei de duminică.
De asemenea, mâine, 9 decembrie de la ora 12:00, RST Snooker Club și Federaţia de snooker RST organizează o conferință de presă la sediul federației, în care vor oferi tuturor celor interesați mai multe informații despre eveniment și despre obiectivul de a susține copiii aflați sub îngrijirea SOS Satele Copiilor. La conferința de presă a confirmat participarea și celebrul fotbalist Lucian Sânmărtean.
A patra ediţie a turneului Marius Ancuţa Classic se va desfăşura în perioada 24-26 septembrie, în organizarea clubului de snooker RST, la sala din str. Doamna Ghica nr. 167,...
În România. avem din ce în ce mai mulți practicanți de snooker, iar aceștia au nevoie de un sistem organizat care să contribuie la dezvoltarea profesională a fiecărui...
Începând cu data de 19 noiembrie 2020, la RST Snooker Club va începe cea de-a treia ediție a prestigiosului turneu Marius Ancuța Classic (MAC), dedicat marelui comentator...
Cel de-al doilea turneu al sezonului RST 2020 strânge la start 61 de participanți. Competiția a început de miercuri, 12 februarie, la RST Snooker Club. Așadar, din ce în ce...
66 de participanți se aliniază la startul primului turneu din sezonul RST 2020, începând de miercuri, 15 ianuarie, la RST Snooker Club, dintre care, pe langa David GOAJGA (10...
A venit acel moment al anului, când toți jucătorii de valoare din România se reunesc în cel mai prestigios turneu din anul competițional, Marius Ancuța CLASSIC (MAC) 2019,...
După o bine meritată vacanță de vară, cei mai buni jucători de snooker din România se întorc la masa de joc, la RST Snooker Club, o dată cu reluarea sezonului RST 2019!
Primul turneu de snooker “6 bile roșii” va avea loc în acest weekend (07-09 iunie) la RST Snooker Club. Concursul face parte de sezonul RST 2019, fiind cea de-a 6-a...
Primele ediții RST Masters au avut loc în martie 2015 si 2017. La acestea a participat și regretatul comentator Marius Ancuța, în calitate de jucător, alături de prietenul...
IDM Club anunță că, între 7 și 10 august 2018, va fi gazda unui important turneu internațional de biliard, în cadrul circuitului World Pool Series. 8-Ball Classic...
Romanian Snooker Masters a debutat cu surprize mari, miercuri, la Circul Metropolitan București, principalul favorit al competiției, Mark Selby, dar și alți doi campioni...
Trei dintre cei mai talentați jucători de snooker din toate timpurile şi-au confirmat prezența la Romanian Snooker Masters, cel mai important eveniment de snooker din...
În perioada 15-16 iulie, la Brașov a avut loc Cupa României la snooker, rezervată categoriei de vârstă tineret.
Recent, la Centrul Național de Snooker din București a avut loc o nouă etapă a Ligii Naționale de Snooker, competiție la care sportivii legitimați la CS Olimpia București...
Recent, la Centrul Național de Snooker din București a avut loc etapa a V-a a Ligii Naționale de Snooker. În finală, Paul Croitoru s-a impus la capătul unui joc foarte...
Recent, la Centrul Național de Snooker din București a avut loc etapa aferentă lunii aprilie, în Liga Națională de Snooker. Toți cei patru sportivi calificați în...
La finele săptămânii trecute, la Centrul Național de Snooker din București, a avut loc etapa a doua a Ligii naționale de Snooker. În finală, campionul en-titre Andrei...
În perioada 2-5 februarie, la Centrul Național de Snooker din București, va avea loc a doua etapă a Ligii Naționale de Snooker, ediția 2017. Față de anul trecut,...
Prima etapă a Ligii Naționale de Snooker a avut loc în acest week-end, la Centrul Național de Snooker din București, cu un format nou, în care pe tabloul primului eșalon...
În perioada 12-15 ianuarie, la Centrul Național de Snooker din București, va avea loc prima etapă a Ligii Naționale de Snooker, ediția 2017. Față de anul trecut,...
La Centrul Național de Snooker din București s-au încheiat întrecerile etapei a noua din Liga Națională de Snooker.
Judd Trump este campionul European Masters, primul turneu de puncte organizat de World Snooker in Romania. Jucatorul de 27 de ani a reusit trei break-uri de peste 100 de puncte, a...
European Masters, primul turneu de puncte din snooker-ul mondial organizat in Romania, are parte de o distributie stelara a semifinalelor, cu patru jucatori din Top 10 mondial....
Mark Selby, Judd Trump, Mark Davis si Anthony McGill li s-au alaturat pe tabloul celor mai buni opt lui Ronnie O’Sullivan, Neil Robertson, John Higgins si Alfie Burden, care isi...
Ronnie O’Sullivan isi continua parcursul in viteza la European Masters si deschide lista jucatorilor calificati in sferturile de finala ale turneului de la Bucuresti, la capatul...
La Centrul Național de Snooker din București a avut loc etapa a opta a Ligii Naționale de Snooker, competiție organizată sub egida Federației Române de Snooker.
În perioada 30 septembrie - 2 octombrie, la Centrul Național de snooker din București, se desfășoară etapa a VII-a a Ligii Naționale de snooker.
Circul Globus din Bucureşti va găzdui în perioada 3-9 octombrie cel mai important eveniment de snooker din România. Legende mondiale ale snookerului şi-au anunțat prezența...
Circul Globus din Bucureşti va găzdui în perioada 3-9 octombrie cel mai important eveniment de snooker din România. Legende mondiale ale snookerului şi-au anunțat prezența...
Sala Polivalentă din Cluj va găzdui pe 18 şi 19 iunie Snooker Titans Trophy Cluj, patrulaterul de meciuri demonstrative de snooker cu legendele mondiale - Ronnie O’Sullivan,...
În week-end, la Centrul Național de Snooker din București, s-a desfășurat etapa a III-a a Ligii Naționale de Snooker. În finală, Mihai Vladu s-a impus cu scorul de 6-3 în...
Ronnie O’Sullivan, Stephen Hendry, Jimmy White şi Mark Williams vor susține două zile de meciuri demonstrative la Circul Globus, pe 2 şi 3 aprilie.
Etapa I a Ligii Naționale de snooker s-a desfășurat în week-end, la Centrul Național de snooker din București. În finală s-au calificat Mihai Vladu și Andrei Orzan, cei...
În acest week-end, la Centrul Național de snooker din București, va avea loc prima etapă a Ligii Naționale de snooker, ediția 2016. Conform clasamentului național de anul...
Rareș Sinca a cucerit în acest week-end Cupa Municipiului București la snooker, competiție desfășurată la Centru de Snooker din București. Rareș Sinca l-a învins în...
La București, la Centrul Național de snooker, a avut loc Cupa României la snooker, pentru seniori. Finala, care a avut loc duminică, i-a dat câștig de cauză lui Mihai...
În Cipru, la Kyrenia, s-au derulat în weekendul 4-6 aprilie Campionatele Europene de Biliard „Bila 8”, în incinta „Acapulco Holiday Resort”.
De joi (03.04) până duminică (06.04), s-au jucat la Bucureşti, în Centrul Naţional de Snooker, meciurile etapei a 4-a a Ligii Naţionale, competiţia de elită a acestui...
De vineri până duminică (4-6 aprilie), vor avea loc la Bucureşti, în Centrul Naţional de Snooker, partidele etapei a 4-a din Liga Naţională de Snooker.
Astăzi, 28 martie, Campionatul European de Snooker pe Echipe a programat de la ora 10:00 jocurile fazei „Last 24”, printre formaţiile calificate fiind şi trei perechi din...
De astăzi, Campionatul European de Snooker pe Echipe trece în faza tabloului „Last 24”.
Bucureştiul găzduieşte începând de luni, 24 martie, până sâmbăta viitoare, Campionatul European de Snooker pentru Echipe masculine. Organizatori sunt Federaţia Română...
Federaţia Română de Snooker a facilitat jucarea semifinalelor şi a finalei din etapa a 3-a a Ligii Naţionale, la această oră fiinde deja desemnat câştigătorul rundei.
Liga Naţională de Snooker a programat etapa a 3-a în zilele 7-9 martie, în Centrul Naţional de Snooker din Bucureşti.
29 Nov 2024
29 Nov 2024
29 Nov 2024
30 Nov 2024
01 Dec 2024