Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Triatlon
powered by Triathlon Challenge
Triathlon Challenge s-a încheiat duminică la Mamaia
09 Sep 2014

Triathlon Challenge s-a încheiat duminică la Mamaia

După două zile de spectacol total, a șasea ediție a Triathlon Challenge Mamaia s-a încheiat cu o reușită deplină la prima etapă de Cupa Europei la triatlon desfășurată vreodată în România.

La startul concursului au fost prezenți 86 de sportivi profesioniști, 28 la feminin și 58 la masculin, din 30 de țări de pe patru continente, care s-au întrecut în proba olimpică, 1.500 metri înot, 40 de kilometri ciclism și 10 kilometri alergare, informează un comunicat remis AGERPRES.

Prima probă a zilei de duminică a fost cea feminină, câștigată de Iulia Elistratova (Ucraina), urmată de două sportive din Rusia, Elena Danilova și Anastasia Abrosimova.

La masculin, startul a fost dat de primarul Municipiului Constanța, Radu Mazăre. După o cursă antrenată, Dmitri Polianski (Rusia) a cucerit trofeul, depășind un alt sportiv din Rusia, Aleksandr Briuhankov, în timp ce pe ultima treaptă a podiumului a urcat portughezul Pedro Mendes. Cei doi sportivi români prezenți în cursă, Ciprian Bălănescu și Florin Șestacovschi, nu au încheiat cursa din cauza decalajului mare față de ceilalți concurenți.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de ASR Principele Nicolae al României, de președintele Federației Române de Trithlon, Adrian Nanulescu, și de președintele CS Smartatletic și inițiatorul acestui proiect, Vlad Stoica.

Competiția s-a bucurat de o infrastuctură de nivel internațional, acreditată de International Triathlon Union și a oferit participanților, dar și spectatorilor, un cadru deosebit, unic în România.

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Triatlon