Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal american
Timișoara a câștigat derby-ul VestuluiFlorin Buliga / Mediafax Foto
20 Mai 2014

Timișoara a câștigat derby-ul Vestului

Campionatul național de fotbal american a programat în acest week-end a doua etapă a conferinței nord-vestice. Timișoara 89ers s-a impus cu 14-8 în fața campioanei en-titre, Cluj Crusaders, într-un meci foarte important, deoarece poate stabili locul de desfășurare al finalei de conferință. Jocul s-a disputat pe stadionul Textila din Timișoara și a fost extrem de echilibrat. 

În celălalt meci din program, Mureș Monsters a câștigat la masa verde, cu 1-0 în fața celor de la Baia Mare Miners. Maramureșenii nu au avut oameni suficienți pentru a fi introduși în teren, așa că meciul oficial nu s-a disputat. Totuși, deplasarea oaspeților nu a fost degeaba, deoarece gazdele au completat formula oaspeților pentru un meci amical, câștigat de Mureș Monsters cu 41-0.

Clasamentul conferinței este următorul:

1. Timișoara 89ers 2-0

2. Cluj Crusaders 1-1

3. Mureș Monster 1-1

4. Baia Mare Miners 0-2

 

În ultima etapă, programată peste două săptămâni, se vor întâlni Mureș Monsters cu Timișoara 89ers și Baia Mare Miners cu Cluj Crusaders. Primele două clasate vor desfășura apoi finala conferinței, pe terenul liderei.

Alte știri din Fotbal american