Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Turneul Campionilor: Tecău şi Rojer au pierdut şi ultimul meci din grupăAFP / Mediafax Foto
14 Nov 2014

Turneul Campionilor: Tecău şi Rojer au pierdut şi ultimul meci din grupă

Perechea Horia Tecău / Jean Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 5, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-4, 7-6 (4), de cuplul Lukasz Kubot / Robert Lindstedt (Polonia/Suedia), cap de serie numărul 8, şi a acumulat trei înfrângeri în Grupa A a Turneului Campionilor de la Londra.

Partida a durat o oră şi 28 de minute. Kubot şi Lindstedt au câştigat grupa cu trei victorii şi s-au calificat în semifinale, fază în care vor întâlni echipa Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Brazilia), cap de serie numărul 7, ocupanta locului 2 în Grupa B.

Ultima pereche calificată va fi stabilită vineri, după meciul Mike Bryan/Bob Bryan (SUA), cap de serie numărul 1 - Alexander Peya/Bruno Soares (Austria/Brazilia), cap de serie numărul 3.

Învingătorii vor merge în semifinale, fază în care vor da piept cu francezii Julien Benneteau şi Edouard Roger-Vasselin, cap de serie numărul 4, câştigătorii Grupei B.

Horia Tecău s-a calificat pentru a treia oară la Turneul Campionilor, prima dată alături de olandezul Rojer. În primele două participări, în 2011 şi 2012, Tecău a făcut pereche cu suedezul Robert Lindstedt, ei fiind eliminaţi de fiecare dată din faza grupelor. Totuşi, la primele două participări, Tecău şi colegul lui au obţinut câte o victorie în faza grupelor.

 

sursa: mediafax.ro

Alte știri din Tenis de câmp