Doliu în fotbalul românesc: S-a stins Mircea Lucescu
07 Apr 2026



07 Apr 2026
08 Apr 2026
08 Apr 2026
09 Apr 2026
08 Apr 2026











În perioada 27 – 29 iunie 2025, municipiul Târgu-Mureș a fost gazda celei mai importante competiții internaționale de Teqball din acest an din România datorită premiillor pentru sportivi, Târgu-Mureș Teqball Event, organizată în cadrul celei de-a 28-a ediții a Zilelor Târgumureșene. Evenimentul a reunit sportivi de top din clasamentele mondiale și a oferit publicului un adevărat regal sportiv, în care valorile, talentul și performanța și-au spus cuvântul.
La proba de simplu feminin, trofeul a fost cucerit de Barabási Kinga, reprezentanta clubului Transylvania Târgu-Mureș, numărul 3 mondial și una dintre cele mai valoroase sportive ale disciplinei. Barabási are în palmares două medalii de bronz la Campionatele Mondiale de Teqball (Thailanda 2023, Vietnam 2024), aur la Jocurile Olimpice Europene din Polonia 2023 (simplu) și argint (dublu feminin), confirmându-și forma excelentă și în fața propriilor suporteri.
În finala probei de simplu masculin, Nicola Mitro (clubul Liman, Serbia), numărul 5 mondial, triplu campion mondial și medaliat cu aur la Jocurile Olimpice Europene Cracovia 2023, a demonstrat din nou de ce este considerat unul dintre cei mai compleți sportivi din circuit. El s-a impus într-un meci de mare intensitate în fața talentatului Arnold Szilágyi de la Transylvania Târgu-Mureș.
Proba de dublu mixt a oferit cel mai spectaculos meci al competiției. Perechea favoriților locali Barabási Kinga – Arnold Szilágyi, a reușit să se impună într-o finală memorabilă în fața perechii Nicola Mitro (Serbia) – Rita Mitri (Góbék Odorheiu Secuiesc)
Competiția de la Târgu-Mureș a fost posibilă prin parteneriatul dintre Federația Română de Teqball, Primăria și Consiliul Local Târgu-Mureș, precum și Consiliul Județean Mureș. Premiul total în valoare de 10.200 USD a motivat sportivii să ofere publicului meciuri de calitate, tensionate și spectaculoase.
Următoarea oprire a circuitului internațional de Teqball va fi în București, unde o nouă competiție cu premii de 10.200 USD promite să aducă din nou Teqballul în prim-plan și să atragă un număr și mai mare de practicanți și susținători.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de domnii Thomas Moldova, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, domnul Călin Moldova, viceprimarul Municipiului Târgu-Mureș, domnul Claudiu Maior, consilier local, domnul Teodor Luca, președintele Federației Române de Teqball, domnul Vlad Podar, secretar general al Federației Române de Teqball și domnul Szánto Loránt președintele comisiei de arbitri al FRTEQ.

În spiritul noii sale platforme de responsabilitate socială „Imposibilul devine posibil. Pe Bune.”, Betano, se alătură Comitetului Național Paralimpic (CNP) printr-o...
Federația Română de Teqball anunță cu bucurie și mândrie obținerea Certificatului de Identitate Sportivă (CIS), în conformitate cu legislația sportivă din România....
Secția Română a Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA România) anunță organizarea primei ediții a evenimentului „Ștafeta Prieteniei pe Via Transilvanica”,...
Cea mai fierbinte ediție de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), găzduită de capitala Macedoniei de Nord, s-a încheiat, iar Team România a demonstrat...
La Complexul Olimpic ”Sydney 2000” din Izvorani a avut loc ceremonia de prezentare a Echipei Olimpice Team Romania pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European Skopje...
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, lansează „Sănătatea e plăcere” – o platformă dedicată celor care își doresc să ducă un stil...
În 1989, Bucureștiul avea peste 130 de baze sportive și de agrement – ștranduri, terenuri, săli, baze nautice sau piste de atletism – construite pentru a încuraja...
România a obținut 3 medalii la cea de-a VII-a ediție a Campionatelor Mondiale de Teqball, găzduite de orașul Ho Chi Minh (Vietnam). Gyorgydeak Apor a reușit să câștige...
Kaizen Gaming, una dintre cele mai mari și cu cea mai rapidă creștere companii GameTech din lume, a devenit marele câștigător al ediției din acest an a EGR Operator Awards,...
Kaizen Gaming, una dintre cele mai mari companii GameTech din lume, a primit, pentru al doilea an consecutiv, distincția de a fi inclusă în „Fortune 100 Best Companies to...
Federația Română de Teqball se bucură să anunțe performanțele extraordinare obținute de sportivii români la World Teqball Series din Budapesta, desfășurat între 3 - 6...
La Adunarea Generală a Comitetului și Sportiv Român de astăzi, Mihai Covaliu, unicul candidat la funcția de președinte, a fost ales în fruntea COSR, cu 168 de voturi,...
Sala de Sport Dr. Pongracz Antal, din cadrul campus-ului UMFST Târgu-Mureș, a găzduit etapa a II-a (ultima) de calificare pentru ediția 2024 a Campionatului Mondial de...
Astăzi s-au disputat ultimele probe și ultimele finale ale acestei ediții de Jocuri Olimpice găzduite de Paris.
Conform unei analize recente realizată de Publicis Groupe România, Jocurile Olimpice continuă să fie un eveniment de mare interes pentru români. În ultimii ani, se observă...
Aeronava Nadia Comăneci, cu cea mai mare parte a delegaței României, și-a luat zborul spre Paris 2024. O nouă aventură este gata să înceapă, iar Zeița de la Montreal,...
În perioada 28-30 iunie 2024, Sala Sporturilor din Constanţa a găzduit Cupa României la fotbal-tenis, competiţie la care s-au acordat trofee la şase categorii (seniori,...
Comitetul Executiv (ComEx) al Comitetelor Olimpice Europene (EOC) s-a reunit astăzi, pentru a treia oară în acest an, la București, înaintea celei de-a 53-a Adunări...
6 campioni mondiali - David Popovici, Maria Olaru, Beatrice Câșlaru, Mihai Leu, Lăcrămioara Perijoc și Cătălina Ponor – au semnat o scrisoare deschisă către...
Casa Presei Libere din București a găzduit, în perioada 27-28 ianuarie, primul eveniment din calendarul oficial 2024 al Federației Române de Go. Campionatul Național de...
Clubul Sportiv Dinamo București și-a premiat cei mai buni sportivi și antrenori în cadrul unei gale de ținută, care s-a desfășurat în ziua de 14 decembrie, la Hotel...
România a cucerit 2 medalii la ediția a VI-a a Campionatelor Mondiale de Teqball, organizate la Bangkok, capitala Thailandei. Performanță extraordinară, dacă ținem cont de...
România are 2 sportivi în semifinalele Campionatului Mondial de Teqball - Bangkok 2023: Gyorgydeak Apor, la simplu masculin și Barabasi Kinga, la simplu feminin. Cei doi vor...
Capitala Thailandei, Bangkok, va găzdui, în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, cea de-a VI-a ediție a Campionatului Mondial de Teqball.
Kaizen Gaming, care deține BETANO, operator european de top al industriei de pariuri sportive & cazinou online, s-a evidențiat ca unul dintre marii câștigători la EGR...
Echipa națională de minifotbal a României a câștigat finala WMF World Cup 2023 contra Kazahstanului după un meci dramatic, decis la lovituri de departajare.
O flotă de 38 de aeronave cu propulsie umană a fost convocată le Red Bull Flugtag. Echipajele au încercat să planeze peste Lacul Morii, sub privirile a 40.000 de spectatori,...
Sport sub orice formă, la orice vârstă și pentru toată lumea – acesta este mesajul #BeActive, pentru cetățeni mai sănătoși și oameni mai fericiți. După succesul...
Chicago, IL – Duminică, 10 Septembrie 2023 - Romanian United Fund (RUF) și ROCO Chicago, două organizații nonprofit din Statele Unite, își anunță cu mândrie colaborarea...
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, a găzduit, în perioada 16 iunie – 16 iulie 2023, Esports Kings,...
Momente emoționante in 21 iunlie 2023 la Sala Polivalentă din incinta Complexului Olimpic ”Sydney” 2000 din Izvorani. Sportivii medaliați la Jocurile Europene Cracovia...
Team România a avut o prestație excelentă la cea de-a treia ediție a Jocurilor Europene - Cracovia Malopolska 2023 înregistrând cele mai bune rezultate de până acum din...
Kinga Barabasi și Katalin Dako au cerit medalia de argint pentru România în întrecerea feminine de dublu din turneul de teqball, sport introdus în premieră la Jocurile...
În cea de a doua zi cu competiții de teqball de la Cracovia echipele masculine au urcat pe scena principală la Jocurile Europene 2023 Kraków-Malopolska, care este, de...
O nouă zi cu rezultate promițătoare ale TEAM România la Jocurile Europene. Canoistul Cătălin Chirilă s-a calificat în finala de mâine cu al treilea timp. Echipa feminină...
În cea de-a doua zi competițională Team România a cucerit prima medalie la JE - bronz la karate, prin tânărul de 21 de ani Ștefan Comănescu.
Capital Plaza Hotel din București va găzdui în perioada 1-2 iulie 2023 un eveniment de neratat pentru pasionații jocului de Go. Turneul invitațional Dream Primer Cup,...
România va găzdui, între 24 august și 4 septembrie, Campionatul Mondial de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți...
Astăzi a avut loc la Opera Națională din București prima ediție a Galei Sportivul Anului, eveniment organizat de Ministerul Sportului pentru a celebra rezultatele deosebite...
Federaţia Internaţională de Esports (IESF) a încheiat cea de-a XIV-a ediţie a finalei Campionatelor Mondiale de Esports, după zece zile de competiţie palpitantă, momente...
Trebuie să fii înalt. Trebuie să începi de mic. Ca fată, e greu să joci fotbal. Așa sună câteva din presupusele bariere, când vine vorba de a face sport - pe care, dacă...
Fotografia este arta de a fura clipe (a se traduce clickuri) timpului…
O ceremonie restrânsă a încheiat cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Olimpic al Tineretului European - FOTE Banska Bystrica 2022. Din cauza, prognozelor meteo nefavorabile,...
Componenții TEAM ROMANIA au cucerit în cea de-a 5-a zi a FOTE Banska Bistrica 2022 nu mai puțin de 8 medalii – 2 aur (judo și atletism), 4 argint (tenis, atletism, înot), 2...






07 Apr 2026
08 Apr 2026
08 Apr 2026
09 Apr 2026
08 Apr 2026











