Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: UTA învinge la Ovidiu și scapă de emoțiiSorin Danielciuc / SportPictures.eu
10 Mai 2025

Superliga: UTA învinge la Ovidiu și scapă de emoții

Farul pierde la Ovidiu în fața celor de la UTA și arădenii scapă de emoții înaintea ultimei etape a play-out-ului. 

Elevii lui Mircea Rednic au trecut cu bine de un moment delicat în minutul 3, când Alibec a reluat cu capul din fața careului mic o centrare perfectă a lui Buta, dar Iliev a parat cu un reflex remarcabil. Mai prezenți în jumătatea adversă, arădenii au deblocat tabela în minutul 26 prin Zsori, care a împins în plasă un șut-centrare al lui Valentin Costache la care Buzbuchi nu a putut decât să devieze balonul. Marinarii nu au avut până la pauză decât un șut al lui Băsceanu (min. 45) trimis de la 16 metri peste transversală după o lovitură liberă, iar în partea a doua a jocului nu au arătat consistență în joc, chiar dacă au dominat teritorial. Oaspeții și-au dublat avantajul în minutul 50 prin Tzionis, găsit bine de Van Durmen la limita careului, apoi în minutul 74 Valentin Costache nu l-a putut învinge pe Buzbuchi din poziție de unu la unu cu portarul gazdelor. Golul lui Alibec din minutul 90+5 după o pasă în adâncime primită de la puștiul de 16 ani Avrămescu a venit prea târziu pentru constănțeni pentru a putea forța egalarea. 

UTA câștigă cu 2-1 și egalează la puncte, 30, pe Farul Constanța, marinarii ocupând locul 3 în play-out cu golaveraj superior celui al arădenilor, care îi urmează în ierarhie. Ambele formații sunt scutite de emoții înaintea ultimei etape, în care Farul va evolua la Galați, iar arădenii pe teren propriu cu deja retrogradata Gloria Buzău.

 

Farul Constanța - UTA 1-2 (0-1)

Au marcat: Alibec (min. 90+5)/Zsori (min. 26), Tzionis (min. 50)

Vezi statistica meciului aici.

Farul Constanța (antrenor Gheorghe Hagi): Buzbuchi – Sîrbu, Larie (min. 25 Radaslavescu), Marins, Buta (min. 61 Cojocaru) – N. Popescu (min. 60 Banu), Dican, Ganea – Grygorian (min. 46 Doicaru), Alibec, Băsceanu (min. 73 Avramescu)

UTA (antrenor Mircea Rednic): Iliev – Dussaut, Conte, Paololo, Trif – C. Mihai (min. 90 Hrezdac) – V. Costache (min. 88 Dragoş), Tzionis (min. 88 Taroi), Van Durmen, Mpoku (min. 73 Rassoul) – Zsori (min. 73 Omondi)

Alte știri din Liga 1