Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Superliga: Surpriză în Copou. Ieșenii răpun liderulSportPictures.eu
28 Sep 2024

Superliga: Surpriză în Copou. Ieșenii răpun liderul

Politehnica Iași administrează prima înfrângere liderului Universitatea Cluj și urcă până la limita play-off-ului după o partidă decisă de golul lui Soares din minutul 50.

Prima repriză a fost una fără șanse importante de gol, doar o lovitură de cap a lui Berto (min. 22) din centrarea lui Nistor, dar balonul a trecut pe lângă poarta apărată de Jesus Fernandez, și o centrare periculoasă a lui Bordeianu (min. 45), care nu a putut fi deviată de niciun atacant al ieșenilor și a fost reținută de Gertmonas.

Partea a doua a început într-un ritm mai alert, cu un gol anulat al lui Berto (min. 48) pentru un ofsaid clar și o reușită a gazdelor validată de arbitrul Andrei Antonie. Soares, fundașul central portughez al ieșenilor, a apărut la prima bară și a reluat imparabil o centrare din corner trimisă de Alin Roman. Cu 1-0 din minutul 50, ieșenii nu au mai avut emoții până la final decât la șutul lui Bic (min. 66) ce mângâie transversala și la devierea cu capul a lui Blănuță (min. 86) după o centrare în centrul careului a lui Nistor.

Politehnica Iași obține al patrulea succes în campionat și cu 14 puncte urcă pe locul 7, în timp ce Universitatea Cluj rămâne cu 22 de puncte pe prima poziție a ierarhiei.

 

Politehnica Iași - Universitatea Cluj 1-0 (0-0)

A marcat: Soares (min. 50)

Vezi statistica meciului aici.

Politehnica Iași (antrenor Emil Săndoi): J. Fernandez – Todoroski, Samayoa, Soares, Ispas – V. Gheorghe (min. 72 Tailson), Bordeianu, Gouet, Ştefanovici (min. 72 Gheorghiţă) – A. Roman (min. 77 F. Ilie) – Kamberi (min. 89 Harrison)

Universitatea Cluj (antrenor Ioan Ovidiu Sabău): Gertmonas – Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu – Simion (min. 46 Ov. Popescu), Bic (min. 69 Lasure) – Silaghi (min. 59 Blănuţă), Nistor, Berto (min. 59 Raţă) – Thiam (min. 60 Miranyan)

Alte știri din Liga 1