EHF Champions League: Gloria Bistrița pierde un meci decisiv pentru un loc de play-off
08 Feb 2025
08 Feb 2025
09 Feb 2025
07 Feb 2025
08 Feb 2025
09 Feb 2025
Universitatea Cluj revine în fotoliul de lider după o repriză secundă de excepție făcută pe teren propriu în fața celor de la Petrolul Ploiești.
Prima repriză a fost mai puțin ofertantă, doar ratarea lui Blănuță din minutul 4, șut din careu pe lângă stâlpul din dreapta lui Zima după o cursă de contraatac, și execuția lui Nistor din minutul 41, șut peste transversală din afara careului, fiind ocaziile notabile.
Totul s-a schimbat după pauză, rolul determinant jucându-l golul lui Blănuţă din minutul 52 venit după o centrare a lui Thiam din colțul careului și o reluare cu capul din 6 metri a vârfului de atac. Mamadou Thiam își trece și el numele pe lista marcatorilor în minutul 61 după o recuperare la 20 de metri și o pătrundere pe parcursul căreia a înșirat trei adversari și a reluat simplu în poarta lui Zima. Senegalezul a bifat a doua pasă decisivă în minutul 65 când Blănuţă a reuşit dubla, centrarea trimisă de pe linia de fund în mijlocul careului fiind reluată imparabil de atacantul moldovean pentru a schimba tabela la 3-0. Lucrurile se puteau complica pentru „șepcile roșii” după ce „găzarii” au marcat în minutul 75 prin Papp după un corner recentrat de Ricardinho şi au avut un gol anulat în minutul 77 pentru un ofsaid evident al lui Grozav care a reluat din fața liniei porții un balon care intra oricum în plasă. Această greșeală i-a costat scump pe oaspeți, care au mai primit un gol în minutul 87, Masoero primind cadou la 6 metri un balon respins greșit de Ricardinho și învingându-l pe Zima cu un șut din întoarcere. Înainte de finalul partidei Papp a fost eliminat pentru un al doilea cartonaș galben, iar Universitatea Cluj a câștigat cu 4-1.
Cu 36 de puncte, „șepcile roșii” revin în fotoliul de lider, iar Petrolul Ploiești, cu 28 de puncte, staționează pe locul 7.
Universitatea Cluj - Petrolul Ploiești 4-1 (0-0)
Au marcat: Blănuţă (min. 52 și 65), Thiam (min. 61), Masoero (min. 87)/Papp (min. 75)
Vezi statistica meciului aici.
Universitatea Cluj (antrenor Ioan Ovidiu Sabău): Gertmonas – Oancea, Masoero, Van der Werff, Chipciu – Raţă (min. 83 Codrea), G. Simion, Oaidă (min. 74 R. Silaghi) – Nistor (min. 83 I. Cristea) – Thiam (min. 88 Bettaieb), Blănuţă (min. 88 Miranyan)
Petrolul Ploiești (antrenor Mehmet Topal): Zima – D. Radu, Papp, Huja (min. 68 Stănică), Ricardinho – Mateiu – Moussaki (min. 58 Irobiso), T. Keita, Jyry (min. 58 M. Rădulescu), Grozav - Tudorie
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 28-a Superligii. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele...
CFR Cluj învinge categoric UTA la Arad după o repriză secundă perfectă și preia șefia clasamentului Superligii.
Farul învinge la Ovidiu pe Gloria Buzău cu un gol în prelungiri și face un salt de două poziții în ierarhia Superligii.
FCSB a scurtcircuitat sistemul lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe în mai puțin de jumătate de oră și a obținut una dintre cele mai facile victorii din acest sezon.
Universitatea Cluj pierde un tempo important remizând pe teren propriu cu Politehnica Iași după ce în minutul 90 conducea cu 2-0.
FC Hermannstadt și Petrolul Ploiești și-au împărțit punctele la finele meciului de la Sibiu după două goluri înscrise pe finalul jocului.
Oțelul remizează la Galați cu Rapid și îi frânează pe giuleșteni în cursa pentru locurile de play-off.
Pe un teren greu la Clinceni, Unirea Slobozia nu a putut să o încurce pe Universitatea Craiova în cursa pentru primul loc al Superligii.
FC Botoșani și Dinamo au remizat în nordul Moldovei, rezultat ce le frânează pe amândouă în cursa pentru obiectivele, diferite, ale fiecăreia.
Partida de la Ploiești dintre Petrolul și FCSB se anunța a fi unul dintre capetele de afiș ale rundei intermediare, însă spectacolul a fost lăsat în plan secund de ambele...
Sepsi OSK se menține în cursa pentru locurile de play-off după victoria înregistrată la Sf. Gheorghe contra celor de la Farul Constanța.
Politehnica Iași pierde acasă cu UTA și ajunge la 10 jocuri fără victorie în Superliga.
Pe „Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova învinge la limită pe Universitatea Cluj dintr-un penalty transformat în startul meciului și după ce a avut superioritate...
CFR Cluj se impune în Gruia după un joc controlat lejer în fața celor de la FC Hermannstadt.
La scurt timp după drama și tensiunea din Giulești, la câțiva kilometri distanță Dinamo și-a dus la rândul ei fanii din prăpastia disperării pe culmile bucuriei cu un...
Spectacol total în Giulești în jocul dintre Rapid și Unirea Slobozia, un meci în care ambele formații au luptat exemplar și gazdele s-au impus cu un gol marcat în al 7-lea...
Adrian Chică-Roșă, fost jucător al Gloriei Buzău, și-a răpus fosta echipă și a adus trei puncte mari pentru FC Botoșani.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 27-a Superligii. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele...
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată cum arată echipa ideală a etapei a 24-a:
Cu două zile înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, Gheorghe Hagi a primit un mic cadou din partea elevilor săi. În meciul disputat în această seară la Ovidiu, Farul...
La trei zile de la meciul cu Manchester United, FCSB revine pe Arena Națională și remizează cu CFR Cluj după ce a fost condusă și a încheiat meciul în 10 oameni.
Meci perfect pentru Universitatea Craiova la revenirea lui Mirel Rădoi la conducerea tehnică a echipei. În partida de pe „Ion Oblemenco”, juveții au primit replica celor...
Universitatea Cluj învinge pe Rapid pe Cluj Arena și trece de un hop important în cursa pentru titlul de campioană a sezonului regulat.
Oțelul Galați obține primul succes sub bagheta lui Ovidiu Burcă și pune capăt unei secete de 6 etape. În partida din această seară de pe teren propriu, gălățenii au...
FC Botoșani nu a putut trece de Sepsi OSK Sf. Gheorghe în partida disputată astăzi în nordul Moldovei, covăsnenii părând decuplați de la miza meciului și nereușind să...
Unirea Slobozia a primit vizita celor de la Dinamo pe arena din Clinceni și a sperat la o remiză până pe finalul meciului bazându-se pe bijuteria lui Gele.
FC Hermannstadt și UTA au remizat fără gol marcat în prologul etapei a 24-a a Superligii.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapelor a 25-a și a 26-a ale Superligii. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în...
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată cum arată echipa ideală a etapei a 23-a:
CFR Cluj a învins categoric Farul Constanța într-o partidă disputată pe teren propriu, artizanul victoriei fiind „copilul” crescut și format de Gică Hagi, Louis...
Petrolul Ploiești o învinge pe „Ilie Oană” pe FC Botoșani și egalează la puncte pe ocupanta ultimului loc de play-off, Rapid.
Revenită în țară după victoria cu Qarabag din Europa League, FCSB reușește să se impună la Arad cu UTA și recuperează handicapul față de liderul Universitatea Cluj.
Sepsi OSK învinge la Sf. Gheorghe pe Oțelul Galați și se apropie de zona locurilor de play-off.
Rapid o învinge la limită în Giulești pe Universitatea Craiova și se apropie la doar un punct de formația olteană.
Politehnica Iași pierde în Copou în fața celor de la FC Hermannstadt și își complică situația în subsolul clasamentului.
Dinamo a remizat fără gol la București în derby-ul cu liderul Universitatea Cluj disputat pe arena Arcul de Triumf.
În meciul de deschidere al etapei a 23-a a Superligii, Gloria câștigă la Buzău derby-ul promovatelor cu Unirea Slobozia și egalează la puncte penultima clasată, FC...
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Rapid reușește să învingă Politehnica Iași în Giulești prin dubla lui Petrila, dar a suferit teribil și a dat emoții fanilor ce au umplut pe jumătate tribunele arenei...
Farul Constanța și UTA au încheiat la egalitate, 1-1, partida disputată la Ovidiu, penultima din cadrul etapei a 22-a a Superligii.
Universitatea Craiova și Dinamo încheie la egalitate partida cap de afiș al etapei a 22-a a Superligii disputată în Bănie. Jocul a avut un ritm intens, cu o circulație...
FC Botoșani smulge un punct pe teren propriu celor de la CFR Cluj la capătul unui joc în care au alergat după egalare încă din minutul 10.
Meci modest la Galați între Oțelul și Petrolul Ploiești, două formații prezente la startul noului an cu antrenori noi pe banca tehnică.
Pe Cluj Arena, Universitatea Cluj a suferit, dar a câștigat jocul cu Gloria Buzău și se menține pe prima poziție în ierarhia Superligii.
08 Feb 2025
09 Feb 2025
07 Feb 2025
08 Feb 2025
09 Feb 2025