Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Superliga: Sepsi OSK smulge in extremis un punct pe arena Arcul de TriumfRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
30 Nov 2024

Superliga: Sepsi OSK smulge in extremis un punct pe arena Arcul de Triumf

Dinamo a început bine meciul de la București cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, dar covăsnenii au obținut remiza dintr-un penalty transformat în minutul 90+9.

Cîrjan (min. 12) a trimis primul șut pe poarta lui Niczuly, dar portarul oaspeților a reținut fără probleme, apoi Politic (min. 13) șutează din colțul careului mic și lovește bara de la colțul lung. Covăsnenii replică prin șutul lui Ninaj (min. 29) din fața careului mic la care Roșca a respins cu un reflex extraordinar, la cealaltă poartă Niczuly respinge șutul lui Abdallah (min. 31), dar este învins de propriul său coleg Ninaj în minutul 39. În încercarea de a-l bloca pe Politic, fundașul central a trimis cu capul în propria poartă un balon centrat de Abdallah și Dinamo a intrat în avantaj la pauză.

Partea a doua a jocului a început cu un gol anulat al oaspeților, reușita lui Marius Coman din minutul 49 fiind invalidată de VAR pentru poziția de ofsaid a lui Ninaj, considerându-se că fundașul a influenţat faza. Tot Coman (min. 59) a reluat cu capul peste transversală o centrare din corner a lui Cosmin Matei, Niczuly respinge un șut al lui Cîrjan (min. 73) trimis de la limita careului, pentru ca în minutul 90+7 Sivis să-l lovească în propriul careu pe Breij în încercarea de a degaja un balon lovit cu o fracțiune de secundă înainte de jucătorul oaspeților. Arbitrul Szabolcs Kovacs dictează penalty și este confirmat de sistemul VAR, iar Haruț îl execută pe Roșca cu o scăriță de la punctul cu var și stabilește scorul final, 1-1.

Dinamo trece pe locul al doilea cu 29 de puncte ratând șansa de a se instala în fotoliul de lider, în timp ce Sepsi OSK Sf. Gheorghe ocupă locul 7 cu 26 de puncte.

 

Dinamo București - Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1 (1-0)

Au marcat: Ninaj (min. 39 aut.)/Haruţ (min. 90+9 pen.)

Vezi statistica meciului aici.

Dinamo București (antrenor Zeljko Kopic): Roşca - Sivis, K. Boateng (min. 74 Patriche), Homawoo, Opruţ - Olsen, Gnahore, Cîrjan (min. 80 Bani) - Milanov, Abdallah (min. 90 Caragea), Politic (min. 90 Licsandru)

Sepsi OSK Sf. Gheorghe (antrenor Valentin Suciu): Niczuly - Ciobotariu, Ninaj, Dumitrescu (min. 90 Breij) - Haruţ, Mino Sota, Neskovic (min. 46 Siger), Oteliţă (min. 46 El Sawy) - C. Matei, Coman (min. 81 Hajdin), Oberlin

Alte știri din Liga 1