Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: Secetă pe toate planurile la PloieștiGheorghe Fluster / SportPictures.eu
23 Aug 2024

Superliga: Secetă pe toate planurile la Ploiești

Petrolul Ploiești și Oțelul Galați au remizat fără gol pe „Ilie Oană” la capătul unei partide în care niciuna dintre combatante nu a reușit să-și creeze o ocazie importantă de a înscrie. Am fi putut nota una în minutul 73, când Rădulescu a lovit transversala cu un șut din colțul careului mare, însă arbitrul George Vidican a sancționat un ofsaid la Tudorie la faza premergătoare execuției colegului său.

Prima repriză a fost una seacă, în ton cu canicula ce învăluia arena ploieșteană și cu gazonul atât de încercat. Un șut deviat al lui Cisotti (min. 16) reținut fără probleme de Zima și o centrare la prima bară a lui Maciel (min. 17) respins de Papp în corner au fost ocaziile notabile ale oaspeților în prima repriză, în timp ce pentru „găzari” Maftei (min. 31) șutează puternic de la 30 de metri, dar peste transversală, iar Tudorie cade în careu în minutul 36, dar nu-l impresionează pe „centralul” Vidican.

Cisotti (min. 46) plasează o lovitură de cap cu boltă, mai mult o pasă pentru Zima, apoi Maciel (min. 51) trimite din afara careului și portarul gazdelor a prins fără probleme balonul șutat fără intensitate. Petrolul își croiește o jumătate de ocazie în minutul 79 când Cisse a deviat o centrare a lui Huja, iar Bempah nu a putut relua corect balonul și Popescu a reținut simplu.

S-a încheiat 0-0, rezultat cu care Petrolul Ploiești face 10 puncte și trece pe locul 4, iar Oțelul Galați face 12 puncte și ocupă ultima poziție a podiumului.

 

Petrolul Ploiești - Oțelul Galați 0-0 (0-0)

Vezi statistica meciului aici.

Petrolul Ploiești (antrenor Mehmet Topal): Zima - Ricardinho, Papp, Huja, L. Dumitriu - T. Keita, Jyry - D. Radu (min. 64 M. Rădulescu), Hanca (min. 64 Akosah-Bempah), Grozav (min. 90 Baiano) – Tudorie

Oțelul Galați (antrenor Dorinel Munteanu): I. Popescu - Maftei (min. 60 Tănasă), Cisse, Stevanovic, Tomasevic – Joao Lameira (min. 73 Teles), Zivulic, Cisotti – Maciel (min. 60 Adăscăliţei), Juric (min. 73 Cojocaru), Djuric (min. 56 Al. Pop)

Alte știri din Liga 1