Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Superliga: Petrolul smulge un punct din penalty lui Dinamo în prelungirile meciuluiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
01 Apr 2024

Superliga: Petrolul smulge un punct din penalty lui Dinamo în prelungirile meciului

Dinamo pierde două puncte importante în prelungirile partidei de pe arena Arcul de Triumf în fața unei echipe a Petrolului Ploiești care s-a chinuit, a crezut și a obținut o remiză dintr-un penalty ce a ridicat suspiciuni în tabăra gazdelor.

Jair a fost omul startului de meci pentru „găzari” cu două șuturi pe spațiul porții lui Golubovici în minutele 4 și 11, de fiecare dată, însă, portarul gazdelor fiind la post. La cealaltă poartă, Patriche reia cu capul pe lângă buturi în minutul 26 după o centrare din lovitură liberă trimisă de Milanov, același jucător bulgar fiind autorul pasei decisive în interiorul careului pentru golul lui De Moura din minutul 39.

Cu multă întâmplare în joc, ploieștenii nu își crează ocazii importante de a egala, Hanca șutează mult peste poartă în minutul 55, apoi Golubovic are un reflex excelent cinci minute mai târziu la șutul la colțul lung trimis de Grozav. Diomande ratează o ocazie rarisimă după un corner în minutul 75, înălțându-se nestingherit la limita careului mic și reluând cu capul peste transversală, după care ploieștenii puteau primi penalty în minutul 81 după ce Homawoo l-a călcat pe gleznă pe Grozav, dar arbitrul Horațiu Feșnic a lăsat jocul să continue. Aceeași decizie a luat-o și în al treilea minut de prelungiri când Țicu a centrat pe bara a doua și Musi a căzut în momentul în care a vrut să șuteze, având pe el mâinile lui Amzăr. Asistenții din cabina VAR au oprit jocul, au analizat 8 minute faza pentru a verifica și o poziție de ofsaid, apoi l-au chemat la monitor pe Horațiu Feșnic. După ce a vizualizat reluările, „centralul” a dictat penalty, iar Grozav a transformat cu o execuție pe centrul porții. Nervii au răbufnit pe banca gazdelor la scurt timp după reluarea jocului, ceea ce l-a determinat pe Horațiu Feșnic să pună capăt mai repede partidei.

După acest 1-1, Dinamo face 16 puncte și rămâne pe locul 15, în timp ce Petrolul Ploiești face 22 de puncte și se menține pe locul 11.

 

Dinamo București - Petrolul Ploiești 1-1 (1-0)

Au marcat: De Moura (min. 39)/Grozav (min. 90+12 pen.)

Dinamo București (antrenor Zeljko Kopic): Golubovic - Patriche, Velkovski, Homawoo - De Moura, Pavicic (min. 68 Roşu), Qnahore, Borduşanu (min. 59 Amzăr) - Milanov (min. 68 Iglesias), Abdallah (min. 79 Edgar Ie), Politi (min. 59 G. Gregorio)

Petrolul Ploiești (antrenor Florin Pîrvu): Zima - D. Radu (min. 67 Dumitru), Papp, Huja, Ţicu - Grozav, Seto (min. 57 Diomande), Hanca (min. 67 Irosibo), Işfan (min. 58 Musi) - Berisha (min. 80 Bratu) Jair

 

Clasamentul play-out-ului este următorul:

Loc

Echipa

J

V

E

Î

Gol

+/-

Pct

7.

Universitatea Cluj

2

1

1

0

3-0

3

25

8.

UTA Arad

2

1

1

0

4-3

1

24

9.

Oţelul Galaţi

2

2

0

0

3-1

2

23

10.

FC Hermannstadt

2

1

0

1

3-1

2

23

11.

Petrolul Ploiești

2

1

1

0

2-1

1

22

12.

FC Voluntari

2

1

0

1

4-4

0

17

13.

Politehnica Iaşi

2

0

0

2

1-3

-2

17

14.

FC U Craiova

2

0

0

2

1-3

-2

16

15.

Dinamo București

2

0

1

1

1-4

-3

16

16.

FC Botoşani

2

1

0

1

2-4

-2

14

 

Alte știri din Liga 1