Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: Oțelul deschide scorul, dar termină în genunchi în fața campioaneiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
08 Feb 2026

Superliga: Oțelul deschide scorul, dar termină în genunchi în fața campioanei

La Galați, Oțelul a trecut de presiunea din startul meciului pusă de FCSB, a înscris, dar a suferit o corecție severă din partea campioanei ce se menține în cursa pentru un loc de play-off.

Revenit titular în trupa roș-albaștrilor, Bîrligea a arătat mobilitate și combativitate, prima lui acțiune reușită fiind contraatacul din minutul 2 încheiat cu un șut din afara careului respins cu dificultate de Dur-Bozoancă. FCSB atacă în valuri, în minutul 5 Bîrligea are un șut blocat ce era aproape să-l păcălească pe portarul gazdelor și în minutul 20 Pantea lovește transversala cu un balon centrat cu boltă, iar pe continuarea fazei Tănase reia acrobatic din careul mic, însă nu prinde cadrul porții. Elevii lui Laszlo Balint ies din tranșee și după ce Conrado (min. 23) a trimis puternic, dar peste poarta lui Popa, Zhelev deschide scorul în minutul 25 cu un șut printre picioarele lui Popa trimis din colțul careului mic. FCSB reia atacurile și Bîrligea restabilește egalitatea în minutul 31 după o pasă excelentă a lui Florin Tănase ce l-a lăsat singur cu Dur-Bozoancă. Gazdele au fost aproape de a reveni în avantaj în minutul 39 când Ciobanu a executat o lovitură liberă de la aproape 30 de metri, balonul trimis aproape de vinclu fiind respins din plonjon de Popa. Golul vine, însă, patru minute mai târziu la cealaltă poartă, tot după o fază fixă. Un corner executat de Tănase este reluat cu capul de Bîrligea din 6 metri, care profită de intervenția întârziată a lui Dur-Bozoancă și trimite în plasă, stabilind scorul pauzei, chiar dacă Olaru (min. 45) a fost aproape de a majora diferența dintr-o lovitură liberă de la 17 metri.

Balanța se rupe definitiv în minutul 54 când Zivulic este eliminat cu cartonaș roșu direct pentru că l-a călcat pe tendon și gleznă pe Bîrligea, iar în minutul 66 Olaru face 3-1 după o fază în care Tănase i-a pasat cu boltă într-o zonă liberă din centrul careului și execuția din voleu l-a învins pe Dur-Bozoancă. După trei assist-uri, decarul campioanei și-a încheiat seara cu o reușită pe tabelă în minutul 79 cu o reluare din cădere din careul mic după o centrare la bara a doua a lui Crețu.

FCSB se impune cu 4-1 și face 40 de puncte cu care trece pe locul 8, peste Oțelul Galați care rămâne cu 27 de puncte și coboară pe locul 10.

 

Oțelul Galați - FCSB 0-0 (1-2)

Au marcat: Zhelev (min. 25)/Bîrligea (min. 31 și 43), Olaru (min. 66), Fl. Tănase (min. 79)

Vezi statistica meciului aici.

Oțelul Galați (antrenor Laszlo Balint): Dur-Bozoancă - Zhelev, Zivulic, C. Lopes, Conrado - Bruno Paz (min. 57 Patrick), Lameira, Nuno Pedro (min. 19 A. Ciobanu) - Bană, Debeljuh (min. 75 Kazu), Andrezinho (min. 57 Chira)

FCSB (antrenor Elias Charalambous): M. Popa - Pantea (min. 46 V. Crețu), Duarte, Dawa, Radunovic - Lixandru, Alhassan (min. 46 Joao Paulo) - Miculescu (min. 82 Thiam), Fl. Tănase (min. 87 Oct. Popescu), Olaru (min. 87 Toma) - Bîrligea

Alte știri din Liga 1