Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: „Găzarii” cu ratările, Chindia cu puncteleCristian Stavri / SportPictures.eu
28 Ian 2023

Superliga: „Găzarii” cu ratările, Chindia cu punctele

Pe terenul îngreunat de ninsoare al arenei „Ilie Oană” din Ploiești, Petrolul a atacat și a forțat victoria în partida cu Chindia Târgoviște, însă zeița Fortuna le-a surâs elevilor lui Toni Petrea care urcă până pe locul 9.

Gazdele au avut o primă ocazie importantă la mai puțin de un minut de la startul partidei, când Moldoveanu a reluat din voleu din centrul careului o minge centrată de pe partea stângă de Țicu, însă Căbuz a parat cu un reflex remarcabil. Portarul Chindiei s-a mai evidențiat la șutul din afara careului trimis de Dumitriu în minutul 13, apoi oaspeții au și ei o șansă de a marca prin Daniel Popa (min. 17), însă Leitner a prins în doi timpi șutul din 14 metri al atacantului. Irobiso ratează în două rânduri, în minutul 19 după o acțiune de contraatac finalizată cu un șpiț ce a trimis balonul razant cu stâlpul din dreapta lui Căbuz și în minutul 23 cu un șut fără intensitate din interiorul careului ce a fost reținut de portarul Chindiei. Un fault al lui Dinu asupra lui Moldoveanu aduce un penalty pentru ploieșteni, iar Grozav a transformat cu precizie de la locul pe care era cândva punctul cu var și a adus Petrolul în avantaj din minutul 27. Căbuz a limitat creșterea diferenței pe tabelă cu o paradă în minutul 31 la șutul lui Borța, iar la pauză s-a intrat cu 1-0 în favoarea gazdelor.

Putea fi 2-0 în minutul 51 după o fază în care Celea a respins neinspirat din 2 metri către propria poartă un balon reluat de Irobiso după un corner, însă Căbuz a fost din nou inspirat și l-a blocat pe linia porții. Patru minute mai târziu, tot după un corner de pe partea stângă, Mathaus a reluat cu capul din 6 metri de la prima bară, însă balonul a trecut puțin pe lângă vinclu. După un gol anulat pentru o poziție de ofsaid, Cooper înscrie din nou în minutul 70, de această dată reușita fiind validată de arbitrul Viorel Fluieran. O centrare a lui Vorobjovas de pe partea dreaptă l-a găsit perfect la 6 metri pe atacantul italian, care s-a desprins de marcajul lui Achim și l-a învins pe Leitner cu o lovitură de cap și a adus egalarea. Cooper a fost decisiv și la golul victoriei înscris în minutul 85 de Daniel Popa, italianul recentrând cu capul în mijlocul careului, iar colegul său de linie a profitat de faptul că balonul s-a oprit în noroi și l-a executat pe Leitner cu un șut sec la colțul scurt. În prelungiri Căbuz își mai face încă o dată datoria și blochează pe linia porții și parafează victoria Chindiei.

Cu 25 de puncte, târgoviștenii fac un salt de 6 locuri până pe locul 9, în timp ce Petrolul, cu două înfrângeri consecutive, rămâne pe locul 7 cu 30 de puncte și ratează din nou șansa de a trece pe loc de play-off.

 

Petrolul Ploiești - Chindia Târgoviște 1-2 (1-0)

Au marcat: Grozav (min. 27 pen.)/Cooper (min. 70), D. Popa (min. 85)

Petrolul Ploiești (antrenor Nicolae Constantin): Leitner - Achim, Meijers, Mathaus - Borța, Dumitriu (min. 79 Seto), Purtic, Ţicu – R. Moldoveanu (min. 79 Budescu), Irobiso, Grozav

Chindia Târgoviște (antrenor Anton Petrea): Căbuz - Căpuşă, Celea, Corinus, C. Dinu (min. 46 Vorobjovas), Ioniţă (min. 76 Perianu) - Neguţ, Dulca (min. 76 Dumitraşcu), Akhmatov (min. 46 Cooper) – D. Popa (min. 89 Boldor), Popadiuc

Alte știri din Liga 1