Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: Final dramatic în Bănie. Oltenii egalează „all’ultimo respiro”Răzvan Păsărică / SportPictures.eu
02 Nov 2025

Superliga: Final dramatic în Bănie. Oltenii egalează „all’ultimo respiro”

Universitatea Craiova și Rapid au oferit un meci intens, cu angajament fizic la maxim și faze de poartă electrizante.

Oltenii au lovit transversala la nici 30 de secunde de la primul fluier al arbitrului Marcel Bîrsan după un șut al lui Cicâldău deviat de Aioani. A urmat un șut al lui Mora (min. 7) de la 16 metri trimis peste poartă și o execuție la firul ierbii a lui Băluță (min. 11) prinsă de Aioani în doi timpi. Contrar cursului jocului, Rapid deblochează tabela în minutul 16 când Petrila a pasat din partea stângă pentru șutul lui Dobre blocat de un fundaș al gazdelor, iar balonul a ajuns la Christensen, care a reluat din centrul careului. Oltenii revin în atac, Baiaram (min. 21) șutează pe direcția lui Aioani, dar giuleștenii apar din nou periculoși în atac la șutul lui Petrila (min. 27) deviat de la vinclu de Isenko. Egalarea survine în minutul 29 după o lovitură de colț executată de Cicâldău la care Rus s-a înălțat și a deviat cu capul balonul în plasă. Oltenii puteau trece în avantaj în minutul 35, dar Pașcanu a respins de pe linia porții șutul lui Cicâldău din centrarea lui Mora și la pauză s-a intrat la egalitate.

Repriza secundă a adus un ritm mai redus în jocul gazdelor, iar giuleștenii profită și punctează din nou la prima șansă creată. În minutul 74 Christensen centrează perfect din lovitură liberă și Kramer s-a înălțat și de la prima bară a deviat cu capul pe lângă Isenko. Nouă minute mai târziu fundașul olandez își salvează echipa respingând din fața porții mingea trimisă cu capul de Bancu, dar soarta partidei a fost decisă la ultima fază. În disperare de cauză în căutarea egalării, oltenii au aruncat un balon în careu pentru o reluare cu capul a lui Etim, iar Aioani l-a lovit cu pumnul în cap pe vârful de atac al gazdelor. După consultarea imaginilor VAR, Bîrsan a dictat penalty, iar Nsimba a transformat cu sânge rece și a stabilit scorul final, 2-2.

Remiza păstrează Universitatea Craiova pe locul 3 cu 29 de puncte, iar Rapid trece pe prima poziție cu 32 de puncte.

 

Universitatea Craiova - Rapid București 2-2 (1-1)

Au marcat: Rus (min. 29), Nsimba (min. 90+10 pen.)/Christensen (min. 16), Kramer (min. 74)

Vezi statistica meciului aici.

Universitatea Craiova (antrenor Mirel Rădoi): Isenko - Romanchuk (min. 84 Mekvabishvili), Rus, Screciu - Mora, D. Matei (min. 84 Băsceanu), T. Băluță, Cicâldău (min. 84 Teles), Bancu - Al Hamlawi (min. 84 Etim), Baiaram (min. 71 Nsimba)

Rapid București (antrenor Costel Gâlcă): Aioani - Manea (min. 54 Braun), Pașcanu (min. 68 Bolgado), Kramer, Onea - Keita, Vulturar - Dobre, Christensen, Petrila (min. 80 Ciobotariu) - Koljic (min. 80 Baroan)

Alte știri din Liga 1