Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: Farul ratează, Unirea pleacă cu punctele de la OvidiuSorin Danielciuc / SportPictures.eu
05 Apr 2026

Superliga: Farul ratează, Unirea pleacă cu punctele de la Ovidiu

Farul Constanța ratează exasperant, dar Unirea Slobozia este echipa cu randament maxim și obține o victorie mare la Ovidiu.

Elevii lui Ianis Zicu au deschis seria ratărilor în minutul 3 prin șutul lui Cristi Ganea ce a trecut pe lângă stâlpul din stânga lui Popa, tot Ganea alegând șapte minute mai târziu varianta șutului din prima de la 16 metri pentru a trimite puțin peste transversală. Alibec semnează prima bară în minutul 20 după ce a reluat cu talpa un balon centrat de pe linia de fund de Tănasă, pentru ca în minutul 33 Dican să lovească transversala cu o lovitură de cap din 6 metri după un corner bătut la prima bară și prelungit cu capul pe spate de Alibec.

În startul părții secunde Ișfan (min. 52) trece pe lângă deschiderea scorului după o centrare a lui Cristi Ganea, dar cei care modifică tabela sunt ialomițenii. În minutul 54 Dragu centrează de pe partea stângă, Renato Espinosa câștigă duelul cu Marins din colțul careului mic și îl învinge pe Munteanu cu un șut pe jos la colțul lung. Marinarii reiau atacurile, Grygorian (min. 70) trimite puțin pe lângă stâlpul de la colțul lung cu un șut cu efect, iar Alibec (min. 76) șutează slab pe centrul porții după un un-doi cu Tănasă.

Se încheie 1-0 în favoarea Unirii Slobozia, rezultat ce îi apropie pe ialomițeni la un punct de locul 6, loc de salvare, ocupat acum de FK Csikszereda. Cu 23 de puncte, Farul Constanța este cu 4 puncte peste adversara de astăzi și ocupă locul 5.

 

Farul Constanța - Unirea Slobozia 0-1 (0-0)

A marcat: Espinosa (min. 54)

Vezi statistica meciului aici.

Farul Constanța (antrenor Ianis Zicu): R. Munteanu – D. Maftei (min. 66 Grigoryan), Larie, Gustavo, Furtado (min. 59 Radaslavescu) – Vînă (min. 66 Sîrbu), Dican (min. 46 Ramalho), Ganea – Tănasă (min. 78 Markovic) – Alibec, Işfan

Unirea Slobozia (antrenor Claudiu Niculescu): R. Popa – Ibrian (min. 69 Ponde), Garutti (min. 31 Orozco), Safronov, Dragu – T. Lungu, Antoche, V. Pop (min. 46 Albu) – Yanakov (min. 59 Bărbuţ), Espinosa, P. Dulcea (min. 46 Dorobanţu)

 

Clasamentul la zi al play-out-ului este următorul:

Loc

Echipa

J

V

E

Î

Gol.

Pct.

1

UTA

3

2

0

1

8-4

28*

2

FCSB

3

1

1

1

3-3

27

3

FC Botoșani

3

2

0

1

6-7

27

4

Oțelul Galați

3

1

0

2

5-5

24*

5

Farul Constanța

3

1

1

1

3-2

23*

6

FK Csikszereda

2

1

1

0

4-3

20

7

Unirea Slobozia

3

2

0

1

5-4

19*

8

Petrolul Ploiești

2

0

0

2

0-3

16

9

FC Hermannstadt

3

1

0

2

5-5

15*

10

Metaloglobus

3

1

1

1

2-5

10

* beneficiază de rotunjire

Alte știri din Liga 1