Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Superliga: Fabry aduce trei puncte mari pentru „Bătrâna Doamnă”Răzvan Păsărică / SportPictures.eu
17 Feb 2024

Superliga: Fabry aduce trei puncte mari pentru „Bătrâna Doamnă”

FC Voluntari pierde pe teren propriu un meci extrem de important în compania celor de la UTA și își complică situația în subsolul clasamentului.

Aflați în pericol de a intra în jocul calculelor pentru retrogradare în cazul în care pierdeau acest meci, arădenii au intrat pe arena „Anghel Iordănescu” determinați să scoată un rezultat pozitiv. Vlad Morar a fost aproape de a-i duce în avantaj pe oaspeți în minutul 7, dar șutul său din voleu de la 16 metri a lovit bara din stânga lui Jesus Fernandez, al cărui plonjon a fost spectaculos, însă inutil. Arădenii s-au mai apropiat o dată de gol în minutul 19 la lovitura de cap a lui Luckassen ce a ratat de puțin ținta, apoi a fost rândul jucătorilor lui Nicolae Dică să dezghețe tabela. În minutul 30 Boboc a centrat de pe linia de fund a terenului în fața careului mic, de unde Dumiter a reluat cu capul și l-a obligat pe Iacob să scoată de sub transversală în corner, apoi la patru minute distanță la cealaltă poartă Luckassen reia cu capul din 3 metri direct în Fernandez.

În partea a doua a jocului șansele gol au fost puține, cea mai mare pentru gazde apărând în minutul 60 la devierea din 5 metri a lui Dumiter a unui balon pasat de Popescu, dar Iacob a răspuns cu un reflex fantastic și a respins în corner. În schimb, arădenii au fructificat ocazia din minutul 77 când Căpușă a centrat perfect din flancul drept și Fabry a reluat cu capul din 6 metri și l-a învins pe Fernandez.

Fără alte ocazii notabile până la final, UTA învinge cu 1-0 și cu 34 de puncte face saltul din zona locurilor de baraj până în apropierea zonei play-off, pe locul 8 la un punct distanță de echipa de pe locul 6, Petrolul, în timp ce FC Voluntari rămâne cu 27 de puncte pe locul 13, loc de baraj.

 

FC Voluntari - UTA 0-1 (0-0)

A marcat: Fabry (min. 77)

FC Voluntari (antrenor Nicolae Dică): J. Fernandez – Ricardinho, Turda, Matricardi, Boboc – Cascini (min. 88 Ciobanu), Crepulja – Dumiter (min. 80 Carnat), Răduţ (min. 71 Andrei), R. Popescu (min. 80 Florea) – Nemec

UTA (antrenor Mircea Rednic): Fl. Iacob – Căpuşă, Benga, Stolnik, D. Rodrigues – Morar (min. 56 Stahl, min. 74 Pop), Machado (min. 56 Freitas), Cr. Mihai – Micovschi (min. 70 Fabry), Luckassen (min. 70 Tudorie), Omondi

Alte știri din Liga 1