Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Superliga: FC U Craiova își complică situația, Oțelul se îndepărtează de retrogradareRemus Badea / SportPictures.eu
31 Mar 2024

Superliga: FC U Craiova își complică situația, Oțelul se îndepărtează de retrogradare

FC U Craiova face un nou pas greșit și se îndreaptă către retrogradarea directă. În partida disputată în Bănie contra celor de la Oțelul Galați, elevii lui Nicolo Napoli au evoluat fără vlagă și le-au permis oaspeților să își facă jocul ofensiv.

Cisse a reluat cu capul din 6 metri în minutul 2 în urma unui corner bătut de Cisotti, iar Popa a respins cu dificultate, portarul gazdelor intervenind salutar și trei minute mai târziu la o minge deviată în urma unui duel între Cisotti și Albu, ce putea intra în poartă sub transversală. Deschiderea de scor s-a petrecut în minutul 17 când un șut-centrare al lui Adăscăliţei este respins în lateral de Popa până la Bodișteanu, iar centrarea acestuia din colțul careului mic trimisă la bara a doua a fost reluată din apropierea porții de Cisotti. Oaspeții se puteau desprinde pe tabelă după un penalty acordat de arbitrul Florin Chivulete ca urmare a unui fault al lui Albu asupra lui Cisotti, dar execuția italianului a fost ghicită de Popa, care a reușit să pareze. Ratarea s-a răzbunat și FC U Craiova a obținut egalarea în minutul 39 după o lansare de 40 de metri a lui Achim ce l-a lăsat pe Bauza singur cu Pap, argentinianul plasând balonul pe lângă portarul oaspeților ieșit în întâmpinare.

Echilibrul de pe tabelă a fost din nou rupt în minutul 51, când Cisse a trimis cu călcâiul din careul mic un balon recentrat de Ghiocel în urma unui corner executat de Cisotti, apoi gălățenii au mai avut o ocazie de a se desprinde în minutul 67 când Teles a reluat slab din centrul careului pe centrul porții și Popa a reținut fără probleme. De această dată ratarea nu s-a răzbunat și Oțelul Galați încheie partida învingătoare cu 2-1.

Elevii lui Dorinel Munteanu fac 23 de puncte și trec pe locul 9, în timp ce FC U Craiova rămâne cu 16 puncte pe locul 14.

 

FC U Craiova - Oțelul Galați 1-2 (1-1)

Au marcat: Bauza (min. 39)/Cisotti (min. 17), Cisse (min. 51)

FC U Craiova (antrenor Nicolo Napoli): R. Popa – Negru, Compagnucci, Lacroix, Padula (min. 57 Mascarenhas) – Achim (min. 62 Pop), Dr. Albu (min. 57 Bahassa) – Dragu (min. 57 Sidibe), Bauza, Van Durmen – Chiţu (min. 74 Blănuţă)

Oțelul Galați (antrenor Dorinel Munteanu): Pap – Adăscăliţei (min. 78 Silva), Cisse, Ghiocel ( min. 56 Jardan), Zhelev – Lameira, Zivulic, Teles – Maciel (min. 78 Malle), Cisotti, Bodişteanu (min. 68 Tănasă)

 

Clasamentul play-out-ului este următorul:

Loc

Echipa

J

V

E

Î

Gol

+/-

Pct

7.

Universitatea Cluj

2

1

1

0

3-0

3

25

8.

UTA Arad

2

1

1

0

4-3

1

24

9.

Oţelul Galaţi

2

2

0

0

3-1

2

23

10.

FC Hermannstadt

2

1

0

1

3-1

2

23

11.

Petrolul Ploiești

1

1

0

0

1-0

1

21

12.

FC Voluntari

2

1

0

1

4-4

0

17

13.

Politehnica Iaşi

2

0

0

2

1-3

-2

17

14.

FC U Craiova

2

0

0

2

1-3

-2

16

15.

Dinamo București

1

0

0

1

0-3

-3

15

16.

FC Botoşani

2

1

0

1

2-4

-2

14

 

Alte știri din Liga 1