Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: Execuția lui Roman aduce victoria „Bătrânei Doamne”Alexandra Fechete / SportPictures.eu
26 Iul 2025

Superliga: Execuția lui Roman aduce victoria „Bătrânei Doamne”

UTA învinge FC Hermannstadt pe arena „Francisc Neuman” și își trece în cont primul succes în această ediție de campionat.

Arădenii au avut prima șansă importantă de a marca în minutul 22 după o pasă în adâncime de la jumătatea terenului a lui Abdallah care l-a lăsat singur pe Valentin Costache cu Căbuz, dar nu l-a putut învinge pe portarul sibienilor. Oaspeții au o dublă ocazie în minutul 26 când Iliev respinge de pe fruntea lui Chițu un balon centrat de Neguț la 6 metri, iar pe continuarea fazei Balaure șutează din colțul careului mic în blocajul lui Poulolo. Venit la Arad ca vârf de atac, Abdallah arată mai bine ca pasator decisiv și, după execuția din minutul 22, în minutul 40 semnează un assist pentru golul lui Alin Roman, cel care l-a lobat pe Căbuz din colțul careului de 16 metri.

După pauză, gazdele mai au doar un șut trimis peste transversală de Zsori (min. 68), în timp ce sibienii forțează egalarea pe minutele de final. Kujabi (min. 79) reia din centrul careului, din voleu peste transversală, pentru ca în minutul 84 tot el să îl oblige pe Iliev să scoată de sub transversală un șut de la 25 de metri.

S-a încheiat 1-0, victorie ce urcă UTA pe locul 2 cu 5 puncte, în timp ce FC Hermannstadt  rămâne cu două puncte.

 

UTA - FC Hermannstadt 1-0 (1-0)

A marcat: A. Roman (min. 40)

Vezi statistica meciului aici.

UTA (antrenor Adrian Mihalcea): Iliev - Țuțu, Poulolo, Pospelov, Padula - Van Durmen, Ov. Popescu (min. 80 Hrezdac) - V. Costache (min. 61 Zsori), A. Roman (min. 80 Benga), Tzionis (min. 68 Mino Sota) - Abdallah

FC Hermannstadt (antrenor Marius Măldărășanu): Căbuz - Antwi, Căpușă (min. 73 Buș), I. Stoica, Selimovic (min. 73 Karo), Ciubotaru (min. 73 Oroian) - Balaure, Ivanov, Albu (min. 46 Kujabi) - Chițu (min. 46), Neguț

Alte știri din Liga 1