Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: Echipa etapei a 21-aRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
23 Dec 2025

Superliga: Echipa etapei a 21-a

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

 

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 21-a:

Portar

Robert Popa (Unirea Slobozia) - A apărat un penalty într-un moment important, care ar fi putut  schimba soarta partidei de la Clinceni.

 

Fundași

Carlos Mora (Universitatea Craiova) - A dominat flancul drept. Ofensiv, a contribuit la succesul oltenilor cu gol și pasă decisivă.

Ionuț Stoica (FC Hermannstadt) - Veteranul celor de la FC Hermannstadt a înscris în ultimele minute golul care le-a adus sibienilor un punct.

Dmytro Pospielov (UTA Arad) – A avut o evoluție solidă în fața atacanților adverși.

Conrado Holz (Oțelul Galați) – Acțiunile lui din partea stângă au pus mari probleme adversarilor. A contribuit la ambele reușite ale oțelarilor.

 

Mijlocași

Alin Roman (UTA Arad) – Gol și pasă decisivă. A ajuns la 13 contribuții ofensive în acest sezon.

Pedro Nuno (Oțelul) – Un nou meci excelent făcut de mijlocașul gălățenilor. Gol și pas[ decisivă.

David Matei (Universitatea Craiova) - Tânărul și talentatul jucător craiovean a înscris primele lui goluri în SuperLiga României. Este al 16-lea marcator al Universității din acest sezon, un alt capitol la care gruparea olteană este lideră.

Darius Olaru (FCSB) – A marcat un gol foarte frumos, al 52-lea din carieră în SuperLigă.

 

Atacanți

Renato Espinosa (Unirea Slobozia) – A marcat o dublă care s-a dovedit a fi decisivă. A ajuns la patru goluri înscrise pentru ialomițeni.

Assad Al-Hamlawi (Universitatea Craiova) - Introdus la startul reprizei secunde, a marcat de două ori pentru un succes categoric, în urma căruia oltenii au încheiat anul în fruntea clasamentului.

 

Antrenorul etapei

Daniel Pancu (CFR 1907 Cluj) - Ardelenii s-au impus pe ,,Municipalul” din Botoșani, provocându-le gazdelor prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon.

 

sursa: lpf.ro

Alte știri din Liga 1