Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: Dobre decide duelul din GiuleștiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
25 Ian 2025

Superliga: Dobre decide duelul din Giulești

Rapid o învinge la limită în Giulești pe Universitatea Craiova și se apropie la doar un punct de formația olteană.

Oaspeții puteau deschide scorul în minutul 4, dar pasa inspirată a lui Mitriță nu a fost finalizată de Lukic, șutul acestuia din interiorul careului fiind trimis fără intensitate chiar e direcția lui Aioani. Mult prea încrezători în forțele lor și plasând centrul de greutate al echipei în jumătatea gazdelor, elevii lui Costel Gâlcă au lăsat spații imense în defensivă și în minutul 18 au fost penalizați de un contraatac declanșat de o pasă lungă a lui Christensen, purtat de Micovschi în flancul drept și finalizat de Alexandru Dobre cu o reluare din 10 metri, imparabilă pentru Laurențiu Popescu. Au urmat două faze în care ambele formații au solicitat penalty, în minutul 30 după un șut al lui Dobre deviat în mâna lui Maldonado și în minutul 42 la contactul dintre Mitriță și Ciobotariu în careul gazdelor. Un minut mai târziu Mora șutează puternic de la peste 25 de metri și îl pune în dificultate pe Aioani, care reușește totuși să pareze, apoi portarul gazdelor mai blochează un șut al lui Mitriță în minutul 51. Burmaz trimite balonul în plasă în minutul 54, dar reușita sa nu a fost validată deoarece Manea, autorul pasei decisive, se afla în ofsaid la momentul centrării lui Onea. Craiovenii forțează egalarea, Mitriță (min. 71) îl obligă din nou pe Aioani să respingă în corner din plonjon după un șut de la limita careului, Koljic (min. 72) reia cu capul din 6 metri peste poartă, apoi cer penalty în minutul 78 după o centrare a lui Mora care l-a lovit în picior, apoi în braț pe Ciobotariu.

S-a încheiat 1-0, victorie ce menține Rapid pe locul 6 cu 35 de puncte, cu unul mai puțin decât Universitatea Craiova, care este pe locul 4.

 

Rapid București - Universitatea Craiova 1-0 (1-0)

A marcat: Dobre (min. 18)

Vezi statistica meciului aici.

Rapid București (antrenor Marius Șumudică): Aioani - Cr. Manea, Ciobotariu, Paşcanu - Onea, Christensen, Hromada (min. 12 Kait), Borza - Micovschi (min. 90+1 Gojkovic), Burmaz (min. 77 N'Jie), Dobre

Universitatea Craiova (antrenor Costel Gâlcă): L. Popescu - Mora, Maldonado (min. 46 Screciu), Zajkov, Bancu - Oshima, Mekvabishvili (min. 69 L. Houri) - Bană (min. 46 Barbu), Cicâldău (min. 46 Badelj), Mitriţă - Lukic (min. 69 Koljic)

Alte știri din Liga 1