Superliga: Spectacol în Giulești. Rapid își consolidează poziția de lider
28 Nov 2025



28 Nov 2025
01 Dec 2025
28 Nov 2025
29 Nov 2025
29 Nov 2025


Răzvan Păsărică / SportPictures.euGarnitura a doua a campioanei FCSB nu a putut înscrie în meciul de pe Ghencea contra Oțelului Galați și a fost pedepsită cu două goluri ce au parafat prima înfrângere a roș-albaștrilor în această ediție de campionat.
Elevii lui Elias Charalambous au fost mai periculoși în startul meciului și în minutul 11 Miculescu, după o cursă pe contraatac, îi pune probleme lui Iustin Popescu cu un șut din unghi la firul ierbii, însă portarul gălățenilor a reușit să se întindă și devieze în corner. A urmat apoi un șut din marginea careului trimis de Edjouma (min. 18) prins de Popescu în doi timpi, iar un minut mai târziu Miculescu semnează ratarea campionatului trimițând din 6 metri cu exteriorul piciorului stâng în bara din dreapta lui Popescu, portarul Oțelului fiind întins pe gazon. În minutul 29 Miculescu mai are un șut ratat dintr-o poziție bună din interiorul careului, pentru ca în minutul 35 Oțelul să aibă o primă acțiune mai periculoasă, dar Vlad a ieșit bine și a reținut balonul. Greșelile încep să apară în defensiva roș-albaștrilor și în minutul 39, după o pasă greșită a lui Kiki, Teles șutează de la limita careului drept în brațele lui Vlad. Chiricheș interceptează un balon în minutul 43, a profitat de spațiu și a urcat până aproape de careul advers, apoi a pasat în centru pentru șutul lui Baba Alhassan ce a trecut puțin pe lângă. După acțiunea pozitivă, Chiricheș greșește la mijlocul terenului un minut mai târziu, Cisotti a interceptat, a avansat spre poartă și de la 16 metri l-a învins pe Vlad cu un șut sub transversală. Putea fi 2-0 în primul minut de prelungiri, dar Teles a reluat pe lângă poartă din cădere un balon centrat de Lameira și lăsat de Cisotti.
Cu liniile schimbate la pauză, FCSB încearcă să revină pe tabelă, dar presiunea își spune cuvântul și precipitarea le anulează eforturile. Mai mult decât atât, în minutul 59 Zivulic înscrie un gol de senzație cu un șut din voleu de la 18 metri ce a trimis balonul în plasa laterală din dreapta lui Vlad. Până la final, am asistat la atacuri fără consistență ale celor de la FCSB în fața unei defensive pe două linii a oaspeților.
Oțelul Galați câștigă cu 2-0 și face 7 puncte cu care urcă pe primul loc, în timp ce FCSB rămâne cu doar două puncte și se concentrează pe returul cu Maccabi Tel Aviv.
FCSB - Oțelul Galați 0-2 (0-1)
Au marcat: Cisotti (min. 44), Zivulic (min. 59)
Vezi statistica meciului aici.
FCSB (antrenor Elias Charalambous): Vlad – Antwi (min. 62 Creţu), Haruţ, Chiricheş, Kiki – Lixandru (min. 46 Ştefănescu), Alhassan – L. Phelipe (min. 46 Băluţă), Edjouma (min. 62 Baeten), Musi – Miculescu (min. 46 D. Popa)
Oțelul Galați (antrenor Dorinel Munteanu): I. Popescu – Adăscăliţei (min. 55 Djuric), Cisse, Stefanovic, Zhelev – Lameira (min. 79 Juric), Zivulic, Teles (min. 90 Roşu) – Maciel (min. 79 Pop), Cisotti, Tănasă (min. 55 Rus)
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 22-a Superligii. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele...
Universitatea Cluj și Universitatea Craiova au încheiat nedecis, dar și fără goluri marcate, partida de pe Cluj Arena ce a încheiat etapa a 18-a a Superligii.
Petrolul o învinge fără emoții la Ploiești pe Metaloglobus și se îndepărtează de zona minată a clasamentului Superligii.
FCSB obține victoria care îi menține în cursa pentru locurile de play-off în deplasarea de la Ovidiu cu Farul Constanța.
FC Botoșani punctează repede la Clinceni și învinge la limită Unirea Slobozia pentru a se menține la două lungimi distanță de liderul Rapid.
FC Hermannstadt pierde și cu UTA și ajunge la 8 meciuri fără victorie, în care a obținut doar două puncte.
Cu un singur șut pe spațiul porții adverse, Dinamo învinge Oțelul Galați pe Arena Națională și trece pe locul secund în ierarhia campionatului.
La Mioveni, FC Argeș readuce cu picioarele pe pământ pe CFR Cluj după succesul cu Rapid din Gruia.
Rapid a trecut peste corecția din Gruia și s-a revanșat față de proprii suporteri cu o victorie categorică în Giulești în partida cu FK Csikszereda.
FC Botoșani a ratat ocazia de a reveni pe prima poziție a ierarhiei campionatului după ce a încheiat la egalitate meciul de pe teren propriu contra celor de la Dinamo...
La Clinceni, Metaloglobus și FC Hermannstadt și-au împărțit punctele și s-au sabotat reciproc în încercarea de a se apropia de locurile de baraj.
CFR Cluj depășește la scor de neprezentare Rapidul la primul meci în Gruia al lui Daniel Pancu, noul tehnician al clujenilor reușind să insufle un plus de ambiție elevilor...
Oțelul întoarce tabela la Galați, dar este egalată de Farul Constanța pentru o remiză ce menține formația de la malul mării pe loc de play-off.
FCSB face un nou pas greșit și remizează pe Arena Națională cu Petrolul Ploiești.
UTA pierde meciul disputat pe arena „Francisc Neuman” cu Universitatea Cluj, partida având o fază controversată ce a influențat rezultatul final.
La debutul lui Filipe Coelho pe banca tehnică, Universitatea Craiova câștigă la Mioveni contra celor de la FC Argeș.
FK Csikszereda revine cu un succes în fața propriilor suporteri în primul meci de după pauza generată de meciurile naționalei. Ciucanii i-au avut ca adversari pe cei de la...
FC Hermannstadt oprește FCSB din cursa de recuperare a deficitului față de echipele din play-off. Penultima clasată a reușit să obțină un punct din întâlnirea cu...
Universitatea Craiova a suferit o înfrângere pe stadionul „Ion Oblemenco” în fața celor de la UTA.
CFR Cluj o învinge la Clinceni pe Unirea Slobozia printr-un gol contestat și obține primul succes de la sosirea pe banca tehnică a lui Daniel Pancu.
Rapid trece pe prima poziție a clasamentului după victoria din Giulești cu FC Argeș.
Dinamo învinge pe Arena Națională pe FK Csikszereda cu un 4-0 fără comentarii și urcă pe podium.
Petrolul și Oțelul Galați au încheiat fără gol meciul de la Ploiești, consemnându-se al cincilea scor alb între cele două formații în ultimele 7 partide din Superliga.
Farul Constanța s-a impus la Ovidiu în jocul contra celor de la FC Botoșani și capătă și mai multă încredere că poate obține un loc în play-off-ul Superligii.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapelor a 18-a și a 19-a ale Superligii. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în...
În deplasarea de la Ploiești cu Petrolul, FC Botoșani a obținut punctul necesar pentru a încheia turul Superligii pe prima poziție a ierarhiei.
Farul Constanța încheie în forță turul campionatului cu o victorie la scor de neprezentare la Ovidiu cu FK Csikszereda.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 17-a Superligii. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele...
Universitatea Craiova și Rapid au oferit un meci intens, cu angajament fizic la maxim și faze de poartă electrizante.
FC Hermannstadt se scufundă în subsolul clasamentului după ce Oțelul Galați se impune în parcul Sub Arini și elevii lui Marius Măldărășanu înregistrează a cincea...
Cu o victorie pe „Francisc Neuman” în fața celor de la Metaloglobus, UTA pune capăt unei perioade de aproape trei luni fără victorie în Superliga.
Universitatea Cluj continuă să se afle sub „complexul FCSB”, trupa condusă de Cristiano Bergodi oferind o replică slabă campioanei în partida de pe Cluj Arena.
Unirea Slobozia suferă a patra înfrângere consecutivă și se îndepărtează de mirajul play-off-ului. În duelul de la Clinceni cu FC Argeș, elevii lui Andrei Prepeliță au...
Meciuri echilibrate în etapa a 12-a a Ligii 2. Corvinul menține ritmul victoriilor și se distanțează la vârful clasamentului după succesul obținut la Bistrița prin golul...
Meci nerecomandat cardiacilor pe Arena Națională între Dinamo și CFR Cluj.
Rapid merge cap la cap cu FC Botoșani în capul plutonului după ce a învins categoric Unirea Slobozia în epilogul etapei a 14-a.
FC Botoșani obține al șaselea succes consecutiv și își consolidează poziția din fruntea clasamentului Superligii.
FCSB a primit pe Arena Națională vizita celor de la UTA.
Metaloglobus reușește să încurce încă unul dintre granzii României, „lanterma roșie” încheind fără gol partida de la Clinceni cu Universitatea Craiova.
Cristiano Bergodi debutează cu o victorie la cârma celor de la Universitatea Cluj la capătul unui meci de poveste la Galați cu Oțelul.
FC Argeș și Dinamo au remizat la Mioveni și continuă să stea umăr la umăr în clasament.
FK Csikszereda și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate partida de la Miercurea Ciuc ce deschide runda cu numărul 14 a Superligii.
FC Hermannstadt încasează a treia înfrângere consecutivă după o prestație slabă în propriul fief contra celor de la FK Csikszereda.
Dinamo a primit vizita lui Rapid pe gazonul Arenei Naționale, un derby în care orgoliile au împins din spate jucătorii ambelor formații.
Oțelul Galați înscrie de patru ori pe arena „Francisc Neuman” și administrează celor de la UTA o înfrângere dureroasă.





28 Nov 2025
01 Dec 2025
28 Nov 2025
29 Nov 2025
29 Nov 2025

