Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Superliga: Covăsnenii rămân în plasa plutonului fruntașBogdan Balas / SportPictures.eu
06 Feb 2025

Superliga: Covăsnenii rămân în plasa plutonului fruntaș

Sepsi OSK se menține în cursa pentru locurile de play-off după victoria înregistrată la Sf. Gheorghe contra celor de la Farul Constanța

Marinarii au avut prima ocazie a partidei, în minutul 8 Cojocaru reluând cu capul o centrare trimisă din flancul stâng de Bălașa, dar balonul a trecut pe lângă vinclul de la colțul scurt. La un sfert de oră de la primul fluier, gazdele primesc un penalty pentru faultul lui Ciobanu asupra lui El Sawy şi Haruţ l-a învins pe Buzbuchi cu un șut plasat perfect la rădăcina barei din dreapta portarului. 

Oberlin semnează prima ocazie a părții secunde în minutul 50, reluarea sa din foarfecă laterală trimițând balonul din 7 metri peste transversală. Oaspeții forțează egalarea și în minutul 55 Radaslavescu trimite în bară cu un șut pe jos de la 16 metri. Până la final am mai notat un șut-centrare al lui Florin Ștefan (min. 74) scos de Buzbuchi de sub transversală. 

Sepsi OSK Sf. Gheorghe câștigă cu 1-0 și cu 37 de puncte covăsnenii se mențin pe locul 7 la distanță minimă față de Rapid, iar Farul Constanța rămâne pe locul 12 cu 28 de puncte.

 

Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Farul Constanța 1-0 (1-0)

A marcat: Haruţ (min. 17 pen.)

Vezi statistica meciului aici.

Sepsi OSK Sf. Gheorghe (antrenor Valentin Suciu): Gyenge - Haruţ, Ninaj, Simic, Florin Ştefan - Mino Sota, Skorup (min. 70 Mailat) - El Sawy (min. 87 Oroian), Neskovic, Oberlin (min. 70 Siger) – Babunski (min. 63 M. Coman)

Farul Constanța (antrenor Gheorghe Hagi): Buzbuchi - Sîrbu, M. Bălaşa, Ţîru - Reginaldo Jr (min. 46 C. Ganea), Dican, Casap (min. 67 Grigoryan), Ciobanu (min. 80 G. Iancu) - Alibec, Radaslavescu (min. 67 Vînă), I. Cojocaru (min. 79 Rivaldinho)

Alte știri din Liga 1