Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Superliga: Boupendza, dublă și gol anulat în victoria contra Gloriei BuzăuMihai-Antonio Vasile / SportPictures.eu
16 Dec 2024

Superliga: Boupendza, dublă și gol anulat în victoria contra Gloriei Buzău

Rapid a dominat copios partida din Giulești contra Gloriei Buzău și se apropie de zona play-off.

Boupendza a fost omul meciului după ce a bifat o dublă și a avut un gol anulat în finalul primei reprize, atacantul gabonez având cea mai consistentă prestație de la sosirea pe arena de lângă podul Grant.

Deschiderea de scor s-a produs în minutul 5 când Boupendza a șutat din interiorul careului, Greab a respins, Rareș Pop a ratat voleul și tot gabonezul a reluat decisiv din fața careului mic. Golul a dat aripi Rapidului și a turnat plumb în ghete elevilor lui Eugen Neagoe, iar în minutul 19 arbitrul Iulian Călin a dictat penalty ca urmare a faultului făcut de Lovric asupra lui Boupendza. Atacantul Rapidului și-a asumat execuția și l-a învins fără emoții pe Greab, iar lucrurile deveneau clare. Elevii lui Marius Șumudică au continuat să pună presiune și Pașcanu a fost aproape de 3-0 în minutul 42 după un corner, balonul reluat de el fiind respins de pe linia porții de Akhmatov. În minutul 45 Boupendza scapă singur cu Greab și îl execută din centrul careului, dar reușita sa a fost anulată după intervenția VAR pentru poziția de ofsaid în care se afla la momentul pasei decisive.

Gabonezul putea face hattrick-ul în minutul 55 după ce i-a furat balonul lui Cestor, a rămas singur cu Greab, dar a ales să-i paseze în lateral lui Christensen, iar acesta a complicat faza și a șutat din unghi în plasa laterală. Portarul Gloriei a avut o intervenție salutară în minutul 67 la șutul lui Rareș Pop, iar pe continuarea fazei transversala l-a salvat la șutul lui Emmers. Jocul și-a pierdut treptat ritmul și s-a încheiat cu victoria gazdelor cu 2-0.

Rapid face 28 de puncte și urcă pe locul 7 la un punct în urma celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, iar Gloria Buzău păstrează „lanterna roșie” cu 16 puncte.

 

Rapid București - Gloria Buzău 2-0 (2-0)

Au marcat: Boupendza (min. 5 și 21 pen.)

Vezi statistica meciului aici.

Rapid București (antrenor Marius Șumudică): Aioani – Braun, Pașcanu, Ignat, Borza – Emmers (min. 74 Grameni), Hromada (min. 85 Vulturar), Christensen (min. 63 Gojkovic) – Petrila (min. 85 Micovschi), Boupendza, R. Pop (min. 74 Dobre)

Gloria Buzău (antrenor Eugen Neagoe): Greab – Ciranni, Lovric (min. 46 Puerto), Cestor, Dumitrașcu (min. 46 Ferraresso) – T. Călin (min. 46 Tavares), Akhmatov – Jipa (min. 78 Pîrvulescu), Canadija, I. Gheorghe (min. 61 Matos) – Ișfan

Alte știri din Liga 1