Cupa României: CFR Cluj câștigă biletele pentru finala de la Arad
24 Apr 2025
24 Apr 2025
23 Apr 2025
23 Apr 2025
25 Apr 2025
23 Apr 2025
Promotorul Eduard Irimia a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, ca prima gală Superkombat din 2017, va avea loc pe 12 martie, la Berăria H, din Capitală, urmând să fie un eveniment eliminatoriu pentru primul Grand Prix al anului, din aprilie, transmis în direct și în Statele Unite ale Americii.
Începând cu acest sezon, galele Superkombat vor putea fi urmărite inclusiv peste Ocean, ca urmare a contractului semnat cu gigantul american CBS. „Acum, pe 12, o parte dintre sportivii români au șansa să își trăiască visul american. Câștigătorii își vor obține locul pentru galele transmise de CBS Sports. Nu vor lipsi veterani precum Mihăiță Golescu și Sebastain Ciobanu, dar nici noi eroi precum Eduard Chelariu și Adelin Mihăilă”, a anunțat Eduard Irimia, care a prezentat și locul de desfășurare al confruntărilor, capacitatea sălii fiind de aproximativ 1.200 de locuri.
Totodată, oficialul Superkombat a dezvăluit că evenimentul va beneficia și de o premieră din punct de vedere al producției, ca urmare a unui nou parteneriat tehnic. „Cu siguranță, Superkombat va trece la un nou nivel, avem un upgrade de producție odată cu parteneriatul semnat cu Five's, din rețeaua AV Alliance, care va putea permite la nivel global accesarea producției de top în orice colț de pe planetă. Experimentul va fi pe 12 martie. Totul va semăna cu acele gale K-1 care se organizau în Japonia în urmă cu câțiva ani. Cu siguranță, va fi un eveniment de neratat”, a mai spus promotorul.
Cu 500 de evenimente gestionate anual, Five’s International este lider în domeniul producției tehnice de evenimente corporate și cel mai mare angajator din România în acest domeniu. Compania deține o echipă de producție specializată cu expertiză internațională care poate asigura coordonarea integrată a oricărui tip de eveniment indoor sau outdoor. În anul 2016, în urma unui proces de selecție și evaluare, Five’s a devenit singura companie din România membră a AV Alliance, cea mai importantă asociație globală în domeniul producției de evenimente. AV Alliance este o asociație internațională fondată în Elvetia și respecta regulamentele, normativele și standardele Uniunii Europene, asociația fiind alcatuită din 75 membri și este prezentă în peste 47 țări de pe toate continentele.
În meciul cap de afiș al galei, colegul lui Moroșanu, Sebastian Cozmâncă, îl va înfrunta pe campionul Norvegiei la muay-thai, Simon Ogolla, în timp ce co-main event, Mihăiță Golescu va da piept cu campionul Italiei la skandenberg și totodată fost rugbyst, Robert Constantin. Într-o altă confruntare între generații, Cosmin Ionescu, neînvins în 2016, îl va întâlni pe Sebastian „Fiul lui Dracula” Ciobanu.
Prețul unui bilet incepe de la 50 de lei și poate fi achiziționat de la Berăria H, magazinele Diverta sau on-line, de pe myticket.ro. Gala va începe de la ora 20:00 și în România va putea fi urmărită în direct pe Sport.ro
New Heroes
1. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Cosmin Maxim (România) vs Alex Radnev (România)
2. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)
Dragoș Imbrea (România) vs Ionuț Șandur (România)
3. Super Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)
Jian Amiri (Norvegia) vs Adelin Mihăilă (România)
4. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)
Adrian Cibu (România) vs Dumitru Țopai (România)
5. Super Fight – Categoria mijlocie (-72 kg)
Andrejs Baranov (Letonia) vs Eduard Chelariu (România)
6. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Marius Munteanu (România) vs Valentin Bordianu (România)
World Grand Prix - Eliminare
7. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)
Daniel Stefanovski (Elveția) vs Alex Filip (România)
8. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Moriba Kosiah (Surinam) vs Robert Orbocea (România)
9. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)
Cosmin Ionescu (România) vs Sebastian Ciobanu (România)
10. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Robert Constantin (România) vs Mihăiță Golescu (România)
11. Super Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)
Simon Ogolla (Norvegia) vs Sebastian Cozmâncă (România)
În prima zi a Campionatelor Europene de sambo, care se dispută la Minsk, în Belarus, delegația României a cucerit două medalii de bronz. Luptătorii care au urcat pe podium...
Prima gală Superkombat a anului, organizată la București, va fi difuzată de două ori în această săptămână, în prime time-ul din Statele Unite ale Americii, conform...
Prima gală Superkombat, transmisă de postul american CBS Sports Network, va avea loc pe 7 aprilie la Pavilionul Central al complexului Romexpo din București, urmând să...
Campionatele Balcanice de kyokushin se vor desfășura la București, în perioada 17-19 martie, la Sala Apollo. Vor fi lupte la mai multe categorii de greutate, aferente...
Cea mai cunoscută promoție de sporturi de contact din Europa, Superkombat, condusă de românul Eduard Irimia, și televiziunea americană CBS Sports Network au anunțat astăzi...
În septembrie 2015, românul Dennis Anghel, în vârstă de doar 18 ani, uimea lumea artelor marțiale cu o victorie prin ko în fața veteranului german de origine italiană...
Ploieștiul găzduiește pe 26 noiembrie gala de kickboxing Colosseum Tournament, intitulată “Gladiatorii ringului”. Evenimentul, organizat de clubul local Dacia Martial...
Sala Rapid găzduiește pe 20 noiembrie de la ora 19.00 gala combinată de box și kickboxing “Ascensiunea Titanilor”. Evenimentul este organizat de Niță Brothers Global...
Bodyguardul lui Tyson, “Ciobanul” Năstase, “Uraganul” Spetcu şi coşmarul Stelei din 2005 vin la Superkombat
Sâmbătă, 8 octombrie, la Sala din incinta Complexului Sydney 2000, de la Izvorani, a avut loc Trofeul ”Sportul Studențesc - un secol de performanță” la karate.
Federaţia Română de Sambo organizează în perioada 7-9 octombrie 2016, Campionatul Mondial de Sambo pentru Tineret şi Juniori. Competiţia, care se va desfăşura în Sala...
Sâmbătă, 8 octombrie, la Sala Polivalentă din incinta Complexului Sydney 2000 din Izvorani, va avea loc Trofeul ”Sportul Studențesc – un secol de performanță” la...
Cristian Iorga la 70,3 kg şi Raluca Dinescu la 52,2 kg sunt cei doi sportivi români care au urcat pe podium la mondialele de arte marţiale mixte care s-au consumat la Las Vegas.
Bucureşteanul Cristian Iorga s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de MMA care se desfăşoară la Las Vegas. În sferturile categoriei 70,3 kg, Iorga l-a învins...
În prima zi a mondialelor de arte marţiale mixte care se desfasoară la Las Vegas, România a bifat două victorii şi o înfrângere. La categoria 70,3 kg, Cristian Iorga l-a...
Superkombat revine după aproape un deceniu la Braşov, în această sâmbătă, la Patinoarul Olimpic, cu o nouă gală incendiară dedicată unei confruntări România-Grecia,...
Circul Globus găzduieşte pe 23 mai ultima etapă a competiţiei de arte marţiale mixte „Divizia MMA - Drumul spre Las Vegas”. Întrecerea, care este practic un concept...
Delegația României s-a situat pe locul secund la Campionatele Europene de Taekwondo ITF, versiunea olimpică. Întrecerile continentale au avut loc la Tampere, în Finlanda, iar...
„Divizia MMA - Drumul spre Las Vegas” este un concept destinat practicanţilor amatori de arte marţiale mixte. Competiţia, care are programate 3 etape preliminare, se va...
Secretarul General al COSR le solicită celeritate și soluții viabile celor implicați în problema finanțării artelor marțiale. Ioan Dobrescu consideră că numărul foarte...
10 meciuri antrenante au ridicat publicul în picioare la Real Xtreme Fighting 21, eveniment de arte marţiale mixte care s-a consumat în Sala Polivalentă din Bucureşti.
Sala Polivalentă din București, găzduiește în această seară de la ora 20.30 evenimentul de arte marțiale mixte Real Xtreme Fighting 21.
O parte dintre componenţii echipei naţionale de rugby a României vor asista luni 14 decembrie la gala de MMA Real Xtreme Fighting 21, programată la Sala Polivalentă din...
Promoţia de arte martiale mixte Real Xtreme Fighting se pregăteşte să atace capitala pentru al doilea an consecutiv. După ce în decembrie 2014 RXF a uimit lumea sportului...
Andrei Stoica a pierdut titlul mondial Superkombat la categoria super cruiser (cat. 95 kg), sâmbătă, în fața spaniolului Jorge Loren, care s-a impus prin KO tehnic în prima...
Campionul greilor din Glory, olandezul Rico Verhoeven, a debutat cu dreptul in artele martiale mixte. La Sibiu, in fata a 4000 de spectatori care au umplut pana la refuz sala...
Capul de afiş al galei internaţionale de kickboxing de la Sibiu a fost câştigat fără drept de apel de luptătorul olandez Albert Kraus, învingător la puncte prin decizie...
Craioveanul Sorin “Pantera” Tănăsie pare dornic să încerce cât mai multe experienţe în lumea sporturilor de contact. După o carieră în box, care mai continuă cu...
Sibiul, fosta capitală europeană a culturii în 2007, se transformă în perioada 16-19 octombrie în capitala europeană a sporturilor de contact. Oraşul va găzdui două...
Cel mai valoros kickboxer din lume, olandezul Rico Verhoeven, a decis să facă pasul către artele marţiale mixte. Impresionat de felul cum se dezvoltă promoţia românească...
Promotia de arte martiale mixte Real Xtreme Fighting organizeaza marti 22 septembrie, ora 13.00, o conferinta de presa in cadrul careia va fi prezentat noul luptator al...
Patinoarul Dunărea din Galați a găzduit în perioada 28-31 august evenimentul de sporturi de contact Kombatfest alcătuit din două gale internaționale, una de box iar...
30 de sportivi din 8 tari luptă in cuşca luni 15 iunie la Cluj-Napoca într-un nou eveniment de MMA organizat sub brandul Real Xtreme Fighting. Este pentru prima oara cand...
Lotul de taekwondo al României a reușit o performanță remarcabilă la Campionatul Mondial care a avut loc la Jesolo (Italia), clasându-se pe locul secund în clasamentul...
Federația Română de Karate WKC va participa cu peste 100 de sportivi la Campionatele Europene de karate WUKF pentru copii, cadeți și juniori, care vor avea loc la Herstal...
Unicul campion mondial de judo din istoria României, orădeanul Alexandru Lungu, luptă pe 15 iunie 2015 la Cluj-Napoca împotriva unui nume mare al MMA-ului mondial, americanul...
În Sala Polivalentă din Craiova, în prezența a 4500 spectatori, a avut loc Romanian Xtreme Fighting 17. Iată rezultatele înregistrate...
12 meciuri, 24 de luptători din România și din străinătate și multă adrenalină - acestea sunt ingredientele galei de MMA Romanian Xtreme Fighting programată la Craiova pe...
Campionul mondial Superkombat la categoria super cruiser, Andrei Stoica, a fost desemnat "Luptătorul anului 2014" în cadrul Galei Fotbalului Românesc, el fiind...
România participă cu un lot de circa 40 de sportivi la Campionatul Mondial de Arte Marțiale Unificate ce se desfășoară în Toscana (Italia), în perioada 28 octombrie - 2...
Federația Română de Karate WKC, cu 23 de medalii de aur, 22 de argint și 40 de bronz, a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii al Campionatelor Mondiale de karate WUKF...
România va fi reprezentată de peste 100 de sportivi la Campionatul Mondial de karate pentru copii, cadeți și juniori se va desfășura în perioada 15-20 octombrie, la...
Echipa națională de MMA (mixed martial arts) a României participă în perioada 10-13 septembrie, la Minsk, la cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial de MMA, considerat...
CS Politehnica Cluj și Federația Română de Karate WKC organizează, în perioada 20-21 septembrie, a cincea ediție a Cupei Campionilor Europeni WUKF, în Sala Sporturilor...
24 Apr 2025
23 Apr 2025
23 Apr 2025
25 Apr 2025
23 Apr 2025